Sunday , May 19 2024

Un fălticenean infractor de meserie a fost arestat preventiv după ce a luat cu forța o tânără din fața unui club

Un individ de 23 de ani, care a luat cu forța o tânără din fața unui club din Fălticeni, a fost arestat preventiv. Până la vârsta de 20 de ani, acesta a strâns nu mai puțin de șapte condamnări pentru furturi și tâlhării

arestati

La data de 1 februarie 2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Fălticeni au formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului Răzvan Vasile Lucan, de 23 de ani, din Fălticeni, recidivist, pentru infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”. Acesta este acuzat că la data de 22 ­ia­­nuarie a.c., în jurul orei 03.00, a acostat dintr-un club o tânără în vârstă de 20 de ani, aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu palma peste față, după care a obli­gat-o să-l însoțească, trăgând-o de o mâ­nă și conducând-o astfel pe aceasta, îm­potriva voinței sale, pe o distanță de circa 200 de metri pe raza municipiului Fălticeni, fiind prins în flagrant de un echipaj de jandarmi. La aceeași dată, Judecătoria Fălticeni a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Lucan este un infractor cunoscut polițiștilor suceveni, până la vârsta de 20 de ani el având nu mai puțin de șapte condamnări pentru furturi și tâlhării.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a pro­­­­ba­­toriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (D.Z.)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …