Saturday , April 27 2024

Suceveanca Emilia Morosan va fi premiata de Barack Obama

Românca a fost nominalizat\ la premiile preziden]iale de Biroul de cercetare strategic\ al For]elor Aeri­e­ne, care i-a finan]at pân\ acum programele de cercetare

Suceveanca Emilia Moro[an, ce realizeaz\ cercet\ri `n astronomie, fizic\ [i chimie, se num\r\ printre cei 85 de cercet\tori care vor fi premia]i de c\tre pre[edintele SUA,  Barack Obama. Potrivit  www.jurnalul.ro, Emilia Moro[an este `n prezent profesor-asistent la Universitatea Rice din Rice din Houston, Texas. Suceveanca,stabilit\ de 10 ani `n SUA, va merge la Casa Alb\ pe 13 decembrie, pentru ceremonia de acordare a „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers” (PECASE).Cea mai `nalt\ distinc]ie acordat\ de pre[edin]ia american\ pentru debut `n cariera [tiin]ific\ `i va fi `nm=nat\ de pre[edintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Emilia Moro[an a absolvit a absolvit cursurile gimnaziale la {coala General\  Nr. 8 din Suceava iar  cele liceale la Colegiul Na]ional de Informatic\ “Spiru Haret”, institu]ie de `nv\]\m=nt unde `nainte de a pleca `n SUA a fost profesor. A intrat din primul an la  Facultatea de Fizic\ de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”din Ia[i, promo]ia 1999.  Românca a fost nominalizat\ la premiile preziden]iale de Biroul de cercetare strategic\ a For]elor Aeri­e­ne, care i-a finan]at pân\ acum programele de cercetare .Acest premiu Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers” (PECASE a fost lansat de Bill Clinton `n 1996, pentru a-i onora pe cei cu rezultate deosebite `n cercetare [i educa]ie [tiin]ific\. Câ[tig\torii sunt nominaliza]i de 10 agen]ii [i de­par­tamente federale [i se a[teapt\ s\ aduc\ importante contribu]ii la eco­no­mia SUA. De obicei, distinc]iile vin `nso]ite [i de fonduri de cercetare pentru o perioad\ de pân\ la cinci ani. „{tiin]a [i tehnologia au fost mult timp centrul puterii economice a Americii (…). Sunt `ncrez\tor c\ aceste persoane, ale c\ror cariere sunt atât de promi]\toare `nc\ de la debut, vor continua s\ fac\ descoperiri care vor propulsa na]iunea noastr\ `n urm\torii ani”, a declarat pre[edintele Barack Obama. Potrivit edi]iei online a cotidianului Jurnalul Na]ional suceveanca a fost foarte bucuroas\ atunci c=nd a aflat vestea.  „Sunt foarte `ncântat\! Bine`n­]e­les, recunoa[terea aceasta este un lu­cru extraordinar, dar partea cea mai bun\ e c\ voi primi fonduri suplimen­ta­re [i voi putea angaja mai mul]i oa­meni care s\ fac\ aceast\ munc\ minunat\”, a declarat Emilia Moro[an. Sucevenca a reu[it s\ `i uimeasc\ pe americani av=nd un Cv impresionant. De când e  cadru didactic la universitatea american\ , Emilia Mo­ro­[an a câ[tigat [i pre­miul pentru carier\ al Funda]iei Na]ionale pentru {tiin]\, o agen]ie guvernamental\ din Statele Unite ale Americii care se ocup\ de promo­varea [tiin]ei [i ingineriei prin intermediul programelor de cerce­tare [i educa]ie.
Pe continentul american ,suceveanca a ajuns dup\ ce [i-a depus CV-ul la cinci universit\]i pentru a-[i continua doctoratul. A studiat timp de cinci ani iar ulterior, a  f\cut reziden]iatul la Universitatea Rice din Rice din Houston, Texas, institu]ie de `nv\]\m=nt unde lucreaz\ `n prezent. Emilia Moro[an este c\s\torit\ cu un profesor universitar [i este m\mica unui copila[ care a `mplinit v=rsta de aproape doi ani. (Cristina SCOR}ARIU)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …

No comments

  1. MA BUCUR TARE DE REUSITA ACESTEI FETE, AM DEOSIBITA PLACERE SA-I CUNOSC TATAL SI INTANLINDU-MA CU EL N-A PUTUT SA SE ABTINA SA NU-MI IMPARTASEASCA BUCURIA CE O ARE , AM VAZUT O MARE FERICIRE PE CHIPUL LUI, SI E NORMAL, CINE N-AR FI FERICIT IN SITUATIA ASTA ?
    CINSTE PARINTILOR SI FELICITARI PENTRU FICA LOR ( EMILIA ) !

  2. Mai este bun de ceva invatamantul romanesc?1

  3. FELICITARI …ma bucur din tot sufletul pentru ea…am fost colege de grupa la facultate si pot sa spun ca era o fata extraordinara si o colega minunata…BRAVO EMILIA !!!

  4. cum e sa implinesti varsta de aproape 2 ani?