Consilierii suceveni au aprobat în unanimitate, în ședința de Consiliu Local de ieri, cedarea a 120.000 de metri pătrați de teren, în zona Metro, unde MDRAP va construi o sală polivalentă cu 7.500 de locuri
Potrivit expunerii de motive, semnată de primarul Ion Lungu, municipiul Suceava, prin potențialul pe care îl deține în domeniului turismului, învățământului preuniversitar și universitar, culturii și sporturilor, este considerat pol de dezvoltare urbană. “In municipiul nostru, pe fondul lipsei cronice de construcții destinate sportului și altor evenimente deosebite precum concerte, congrese, spectacole, expoziții, o sală polivalentă este imperios necesară. Se propune realizarea unei săli de sport multifuncționale, situată pe amplasamentul din intravilanul municipiului Suceava, zona Metro, câmp pe o suprafață totală de 120.000 de metri pătrați. Sala de sport va fi realizată de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții. Amplasamentul se va preda către beneficiar cu respectarea legislației în vigoare. Beneficiarul se angajează să asigure finanțarea pentru racordurile la utilități. După predarea amplasamentului și a obiectivului finalizat, beneficiarul se va obliga să mențină destinația acestuia și să-l întrețină pe o perioadă de minimum 15 ani”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
In ceea ce privește racordarea la utilități a viitoarei săli polivalente, Ion Lungu a arătat că, deși cheltuielile pentru asigurarea acestei facilități nu sunt foarte mici, în prezent se caută soluția optimă pentru a putea asigura racordarea clădirii la sistemul de utilități al Sucevei.
“Este adevărat că racordarea Sălii Polivalente la sistemul de utilități al orașului va costa destul de mult, însă trebuie să luăm în considerare faptul că această construcție, a cărei valoare se ridică undeva la 15-17 milioane de euro, va fi finanțată în întregime de Compania Națională de Investiții. Iar în aceste condiții, cred că municipalitatea poate investi unu-două milioane de euro pentru a aduce utilitățile pe terenul pe care va fi amplasată construcția”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu. (Alexandra IONICA)
Avem nevoie de fabrici și uzine respectiv PRODUCȚIE nu polivalente, moluri și bazare cu samsari. O economie sănătoasă stă în producție nu în bișniță și sport.