Saturday , April 27 2024

Şofer beat din Putna, prins de polițiști la Câmpulung după o urmărire de un kilometru

Duminică seara, în jurul orei 19:30,  pe str. Izvorul Alb din municipiul Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul marca Volkswagen. Şoferul respectiv  nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, fiind urmărit de polițiști pe o distanță de aproximativ un kilometru, până când acesta a oprit pe partea dreaptă.

La volan se afla C. Dan, din comuna Putna, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru a rezultat o concentrație alcoolică de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, bărbatul fiind și amendat 825 de lei pentru faptul că nu s-a conformat semnalului de oprire efectuat.

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …