Sase indivizi au fost trimişi în judecată după ce au rupt în bătaie doi şoferi într-o parcare din Fălticeni
Doi fraţi, şoferi la o firmă de transport persoane din Fălticeni, au fost bătuţi cu sălbăticie de 12 indivizi, care i-au blocat pe cei doi într-o parcare. Una dintre victime a ajuns în comă la spital. Sase dintre agresori au fost trimişi în judecată
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus trimiterea în judecată a şase inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. In sarcina acestora, anchetatorii au reţinut faptul că în dimineaţa de 31 iulie 2016, pe la ora 04.40, în timp ce se aflau în faţa unui magazin cu program non-stop, în urma unui conflict spontan, au aplicat asupra a două persoane mai multe lovituri, provocându-le acestora leziuni pentru care au avut nevoie pentru vindecare de un număr de 6 – 7 zile, respectiv 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Amintim că doi şoferi ai unei firme de transport persoane au fost bătuţi de 12 indivizi într-o parcare din Fălticeni, una dintre victime ajungând în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Suceava. Fraţii Ilie şi Simion Macovei, de 37 şi 39 de ani, au fost bătuţi în faţa unui magazin din Fălticeni în ziua de 31 iulie 2016, în jurul orei 04.30. Cei doi se întorceau din Belgia la volanul a două microbuze pline cu clienţi. Aceştia au mutat bagajele, iar când să plece, unul a fost blocat de şoferul unui autoturism Volkswagen Passat. Toată scena a fost surprinsă de camerele video din zonă.
Simion Macovei a pornit microbuzul, iar fratele său, Ilie, a rămas blocat în parcare, cerându-i şoferului maşinii să-i permită să părăsească parcarea. Nemulţumit de „tupeul” lui Ilie Macovei, individul a coborât din vehicul şi l-a luat la bătaie pe şoferul microbuzului. Fratele său a intervenit pentru a aplana scandalul, însă amicii agresorului nu au înţeles reacţia lui Simion Macovei, astfel că s-au dat şi ei jos din maşini şi le-au aplicat fraţilor Macovei o bătaie soră cu moartea.
Cei 12 bătăuşi l-au băgat în comă pe Ilie Macovei, care a primit cu nemiluita lovituri de pumn şi picioare în cap. Fratele său a fost şi el pus rapid la pământ de o avalanşă de lovituri. Poliţiştii i-au identificat pe agresori şi au întocmit pe numele lor dosare penale pentru lovire sau alte violenţe.
Dosarul urmează a fi înaintat Judecătoriei Fălticeni în vederea judecării cauzei.
Precizăm că trimiterea în judecată a unor persoane reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Dănuţ ZUZEAC)
cativa ani buni de puscarie nu le strica la derbedeii astia
Sa ii bage la mititica daca sunt prosti ! Toti taranii ies in oras si se cred pe tarla .