Sunday , May 19 2024

Recensământ agricol sub egida UE începând cu 10 ianuarie, în județul Suceava

Direcția Județeană de Statistică dema­rează o „Anchetă Structurală în Agricultură” . In intervalul 10 ianuarie – 10 februarie a.c., vor fi inventariate toate bu­nurile din sectorul agricol al județului, la un număr de 12.469 de gospodării declarate ca exploatații agricole, dar și la fermele mari din județ  

recensamant

Direcția Județeană de Statistică Suceava a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în județul Suceava, în intervalul 10 ianuarie 2017 – 10 februarie 2017, va avea loc o acțiune de mare amploare, de genul recensământ,  denumită „Anchetă Structurală în Agricultură”.

Astfel, în perioada 10 ianuarie – 10 februarie 2017 se va face cu­legerea datelor în teren la cercetarea statistică mai sus denumită. „În ju­dețul Suceava,  Direcția Județeană de Statistică va avea de cercetat prin intermediul a 147 anchetatori (operatori) de interviu un număr de 12.469 de gospodării (exploatații agricole), selectate de pe întreg cuprinsul teritoriului, în fiecare unitate administrativ-teritorială (oraș, municipiu, comună)”, se arată în comunicatul de presă transmis de statisticienii suceveni. In acest context s-a mai arătat că pentru exploatațiile agricole cu personalitate juridică, aproximativ 850 la număr în județul nostru, se va apli­ca procedeul de autoînre­gistrare a da­telor în formularul ti­­pizat. Re­prezentanții Direcției Ju­­dețene de statistică au transmis că legislația europeană referitoare la statistica structurilor agricole prevede organizarea și efectuarea anchetelor comunitare statistice, cu privire la structura exploa­ta­țiilor agricole, o dată la 10 ani (rece­n­sămintele generale agricole) și anchetele structurale intercen­sitare din anii 2013 și 2016 (anchete rea­lizate prin sondaj) în toate țările UE. Scopul cercetării este asigurarea datelor în vederea fundamentării politicilor din domeniul agricol, comparabile la nivel internațional, necesar procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună. Rezultatele finale ale anchetei vor fi disponibile și se vor transmite la EUROSTAT în luna decembrie 2017. Ancheta Structurală în Agricultură are ca obiectiv principal culegerea datelor și obținerea informațiilor privind principalele caracteristici ale exploatațiilor agricole, cum sunt: suprafețele agricole utilizate, după modul de deținere, modul de utilizare a terenului, practicile de gestionare a solului și a gunoiului de grajd, informații privind iriga­țiile, efectivele de animale, agricultura ecologică, dezvoltarea ru­­rală, persoanele care au lucrat în agri­cultură, alte activități aducă­toare de venituri etc.

Se face precizarea că datele individuale înscrise în formularele ASA 2016 sunt confidențiale și vor fi utilizate numai în scopuri statistice.

Pe de altă parte, persoanele fi­­­­­­­­­z­i­­­­­­­ce intervievate și persoanele desem­nate de către conducătorii ex­­ploa­tațiilor agricole cu perso­na­litate juridică au obligația de a furniza operatorilor statistici sau de a înscrie în formulare date și informații corecte și complete. Personalul care efectuează lu­crările acestei cercetări statistice are obli­gația să respecte toate prevederile legale și să asigure păstrarea caracterului confidențial al datelor și informațiilor culese în formularele ASA 2016. (N.R.)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …