Saturday , January 28 2023

Primul caz de gripă confirmat la Suceava în această iarnă

Pacientul este un copil cu vârsta între doi și patru ani, care a fost internat pentru tratament de specialitate

Medicii suceveni au diagnosticat primul caz de gripă din această iarnă. Pacientul este un copil cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani care a fost internat pentru tratament de specialitate.

Tot în cursul săptămânii trecute, s-au înregistrat și peste 2.400 de cazuri de cazuri de viroze și pneumonii. Mai exact, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat 2.035 de cazuri de îmbolnăviri prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare, în creștere, comparativ cu 1.095 de cazuri câte au fost în săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copiii cu vârste între cinci și 14 ani, unde au fost 750 de îmbolnăviri, față de 713 înregistrate în săptămâna anterioară, iar printre copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani, au fost 381 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii. În rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au fost 435 de cazuri. În rândul nou-născuților cu vârsta de până într-un an au fost 217 cazuri, categorie urmată de persoanele cu vârsta între 50 și 65 de ani, cu 143 îmbolnăviri. Printre pesoanele cu vârsta peste 65 de ani, au fost cele mai puține cazuri, și anume 109 îmbolnăviri. Dintre pacienții diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 43 au fost internați în spital pentru tratament de specialitate.

Tot în perioada 21-27 noiembrie, la nivelul județului Suceava s-au mai înregistrat și 437 de cazuri de pneumonii. 110 pacienți au necesitat spitalizare. Cele mai multe îmbolnăviri, în număr de 119 cazuri, s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârsta între cinci și 14 ani, iar printre copiii cu vârsta între doi și patru ani, au fost 86 de cazuri de pneumonie. În rândul sucevenilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani și a copiilor nou-născuți, au fost câte 77 respectiv 69 de cazuri de penumonii. Printre sucevenii cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani, au fost 46 de cazuri de pneumonii iar cele mai puține cazuri au fost înregistrate printre persoanele trecute de 65 de ani, unde au fost diagnosticați cu penumonie, 40 de pacienți. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Peste 4.000 de cereri de azil, înregistrate anul trecut la Centrul Regional de la Rădăuți. 3.086 de permise de ședere, acordate ucrainenilor refugiați

Peste 4.000 de cereri de azil au fost gestionate în anul 2022 de polițiștii de …