Friday , April 26 2024

Primarul Lungu va împărți mâine 5.000 de sarmale pelerinilor care ne vizitează orașul

Municipalitatea pune la dispoziția pelerinilor care nu au un loc unde să rămână peste noapte, 200 de locuri de cazare în căminele din internatele liceelor sucevene

sarmale 2012 - 1 [800x600]


Primarul Ion Lungu a anunțat că, și în acest an va păstra tradiția și va împărți la poarta Mănăstirii “Sf. Ioan” 5.000 de sarmale pele­rinilor care ne vizitează orașul. De asemenea, municipalitatea pune la dispoziția pelerinilor care nu au un loc unde să rămână peste noapte, 200 de locuri de cazare în căminele din internatele liceelor sucevene. “Conform tradiției, și în acest an organizăm Zilele Orașului. Si în acest an, conform tradiției, familia mea va împărți 5.000 de sarmale și apă minerală, vineri, pe data de 23 iu­nie, la ora 17:00, la Poarta Mănăs­tirii “Sf. Ioan”. Este un gest de respect pentru pelerinii care ne vi­­zi­­tează în acest zile orașul, într-un mod deosebit pentru cei care vin din Ma­ramureș. De asemeni, avem pre­gătite 200 de locuri de cazare, vom fi acolo împreună cu Poliția Locală, cu mașini de la TPL puse la dispoziție. Cei care nu vor avea unde sta și dacă doresc îi putem caza la căminele internat de la mai multe licee. Programul Zile­lor Sucevei a fost deja făcut ­pu­­blic. Eu zic că în fiecare zi avem evenimente și spectacole pentru toate vârstele, pentru toate gusturile. Dacă m-aș referi la ziua de vineri, piesa de rezistență este Bere Gratis și Gheorghe Zamfir. Dacă ne referim la ziua de sâm­bătă, atunci va avea loc deschi­derea oficială a Zilelor Sucevei și vom sărbători alte 24 de cupluri de aur. De asemeni, sper să avem doi noi cetățeni de onoare ai municipiului Suceava – Nicolae Botgros și Dumitru Cucu”, a arătat ieri Ion Lungu. (A.I.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. Sarmanul! cat munceste pentru oameni si cata grija are. O fi stat nopti nedormit pentru a face sarmale. Esti penibil. Cu asa ceva vrei sa mai pacalesti bruma de oameni care mai cred ca vei mai face ceva pentru orasul asta.