Friday , April 26 2024

Primăria Suceava cumpără trotinete electrice. Licitația va avea loc pe 10 iulie

Pe 10 iulie, este programată o licitație a Primăriei Munici­piului Suceava privind achiziționarea a 50 de trotinete electrice și instalarea a 9 puncte de încărcare.

Trotinetele electrice vor circula pe trotuare, respectiv pe acele părți special delimitate cu funcțiunea de piste pentru biciclete.

„Iată că, după ce avem autoturismele electrice, auto-utilitare electrice, biciclete electrice și autobuze electrice, venim, acum, și cu trotinete electrice”, a declarat primarul Ion Lungu la conferința de presă de miercuri, 1 iulie. Un anunț de participare simplificat a fost publicat în SEAP/SICAP pe data de 25 iunie. Primarul Ion Lungu a declarat, la ultima conferință de presă, că trotinetele vor fi dotate cu GPS și le vor fi închiriate în special turiștilor, investiția municipalității fiind estimată la peste 420.168,06 de lei, fără TVA. De asemenea, vor fi amenajate 4 standuri cu 10 porturi și alte 8 standuri cu 5 porturi pentru încărcarea acumulatorilor, care sunt licitate în același timp. Totodată, prevăzută este achiziționarea de servere și soft, trotinetele fiind dotate cu GSP și sistem inteligent de încărcarea acumulatorilor.

Referindu-se la scopul închirierii acelor trotinete electrice, Ion Lungu a precizat că vor fi date locuitorilor urbei capitală de județ, dar mai ales turiștilor. „Cei care vin la Suceava și vor să închirieze o trotinetă, să aibă această posibilitate. Suntem la faza de licitație, dar va fi aprobat, în Consiliul Local, și un Regulament pentru funcționarea acestei activități”, a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei. (D.P.)

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …

No comments

  1. Din categoria “Idei traznite” made in clanul Lungu din Suceava