Friday , April 26 2024

Primăria anunţă un proiect de 1,2 milioane de euro pentru amenajarea unei noi zone de agrement, pe cursul râului Suceava

O porţiune din râul Suceava, de la Iţcani până dincolo de Termica, ar urma să fie amenajată ca zonă de agrement, după semnarea unui acord de colaborare între Primărie și Apele Române. Primarul Lungu a explicat că iniţial se vor consolida malurile, după care vor fi amenajate alei, piste de biciclete, locuri de picnic. «Municipalitatea se bazează doar pe o sumă de 1,2 milioane euro, bani solicitaţi de Primărie pentru „reconversia terenurilor urbane degradate și revitalizarea spaţiului public urban din Suceava”. Să vedem ce lucrări pot  fi executate cu 1,2 milioane euro», a declarat Ion Lungu  raul suceava

Primăria municipiului Suceava va amenaja o zonă de agrement cu fonduri europene pe malul râului Suceava, pe o parte din porţiunea râului care străbate teritoriul municipiului Suceava, de la Iţcani până după vechiul CET. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, ieri, în conferinţa de presă săptămânală, că a primit „o veste nespe­rat de bună”, adică aceea că există posibi­litatea ca municipalitatea să poată ame­­naja albia râului Suceava printr-un proiect cu finanţare europeană. Primarul Ion Lungu a explicat că acest lucru este posibil acum în urma modificărilor în Ghi­dul specific Axei 4, Prioritatea de Investiţii 4.2 din cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, prin care primăriile pot încheia acorduri cu Apele Române pentru amenajări pe malul râurilor. „Stiţi că ne-am propus să dezvoltăm o zonă de agrement pe malul râului Suceava. Era un lucru imposibil pentru că, așa cum se știe, noi nu suntem proprietari acolo. S-a emis în data de 20 iunie ordinul 5118 pentru modificarea ghidului specific pe POR 4.2 – realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate. Spune acolo mai departe: «de asemenea, în situaţia în care sunt necesare lucrări de construire pe malul râurilor aflate în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, a Administraţiilor Bazinale de Apă, se pot încheia acorduri cadru de parteneriat privind colaborarea între Administraţia Bazinală de Apă și Primărie»”, a declarat Ion Lungu.

 

El a adăugat că a discutat deja cu directorul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, Emil Vamanu, și în curând va fi semnat acordul de colaborare între Primăria Sucea­va și cei de la Apele Române în vederea realizării de lucrări de construire pe malul râului Suceava. Acordul este documentul de bază, dar nu îi angajează pe cei de la Apele Române ca parteneri în proiect, iar după încheierea acordului de colaborare va trece la realizarea studiului de fezabilitate. El a explicat că iniţial se vor consolida malurile, după care vor fi amenajate alei, piste de biciclete, locuri de picnic. Asta într-o primă etapă, întrucât municipalitatea se bazează doar pe o sumă de 1,2 milioane euro, bani solicitaţi de Primărie pentru „reconversia terenurilor urbane degradate și revitalizarea spaţiului public urban din Suceava”. „Să vedem ce lucrări încap (a fi executate – n.r.) în suma de 1,2 milioane euro”, a declarat Ion Lungu, care estimează că în doi ani de zile măcar o porţiune din râul Suceava, de la Iţcani până dincolo de Termica, ar putea să fie amenajată cu fonduri europene. (D.P.)

Vezi si

MILWAUKEE® TOUR 2024 la TEHNOACTIV SRL Suceava, în data de 8 mai 2024, Str. Cernăuți nr. 123 (P)

În calitate de distribuitor autorizat al producătorului american MILWAUKEE® TOOL, TEHNOACTIV S.R.L. Suceava organizează evenimentul …

2 comments

  1. Suntem singurul oras centru de regiune prin care trece un fluviu si nu este amenajat !!!!!
    Aceasta pt. ca liderii administratiei judetene si municipale Suceava au avut interes doar sa-si deschida carciumele lsi pensiunile lor si NICI UN INTERES PT. DEZVOLTAREA LOCALITATII !!!!

  2. Si iar mai picura doi…poli, poate de data asta se vor face lucrari de calitate nu ,,parc agrement ” care e pazit cu strasnicie ca sa nu se strice ce e varza de la inceput ,helestee care cica au fost curatate, betoane deja fisurate si scorojite,asfalt in onduleuri de zici ca e trafic greu pavele ce o iau usor la vale , terenuri de sport subdimnensionate , si nimeni nu e de vina , ca doar sau câstigat vreo doi…poli