Sunday , May 19 2024

Percheziții la Suceava într-un dosar de spălare de bani

DIICOT Pitești a făcut 70 de percheziții la mai multe firme din 14 județe, ale căror administratori sunt acuzați că au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de euro prin spălare de bani

perchezitii_tn

Ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT – structura teritorială Pitești au făcut 70 de percheziții la sediile sociale și la punctele de lucru ale unor firme din județele Suceava, Botoșani, Argeș, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Alba, Satu Mare, Sibiu și din municipiul București.
Acțiunea a vizat membrii unei grupări infracționale care, începând cu luna ianuarie a anului 2011, ar fi format un circuit economic fictiv, pentru a deduce cheltuieli nereale, micșorând astfel obligațiile fiscale datorate bugetului de stat. Sumele obținute ilicit ar fi fost supuse procesului de spălare de bani, fiind tranzacționate prin conturile unor firme fantomă, special înființate pentru așa ceva, care aveau ca obiect de activitate prestări de servicii, comercializare de cereale și anvelope. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de circa 1,5 milioane de euro.
La percheziții au participat și polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Suceava, București, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Alba, Botoșani, Satu Mare și Sibiu. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al SRI și al Departamentului de Informații și Protecție Internă. (C.Z.)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …