Sunday , May 19 2024

Percheziții la Primăria Straja într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene

Membrii asociației Alpin Straja sunt acuzați că, între 2011 și 2014, au obținut ilegal subvenții de la APIA, folosindu-se de documente false. Deocamdată, nici o persoană nu a fost pusă sub acuzare

 primaria straja_bmp

Ieri, procurorii DNA Suceava, în baza unui mandat de percheziție emis de Tribunalul Suceava, au efectuat o percheziție la sediul Primăriei comunei Straja cu ridicarea unor documente care vizează infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Este vorba despre campaniile 2011 – 2014, fiind vizată asociația Alpin Straja de la care au fost ridicate mai multe documente cu valoare probatorie în dosar. Procurorii anticorupție au verificat dacă se confirmă varianta potrivit căreia subvențiile obținute de această asociație au fost obținute în baza unor documente false, respectiv fie nu au fost înregistrate în registrul de exploatații, fie nu dețin animale, fie semnăturile sunt falsificate. Deocamdată nimeni nu a fost pus sub acuzare, cercetările fiind efectuate „in rem” de către procurorii DNA Suceava. Urmează să fie făcută de către specialiștii în domeniu verificarea documentelor pentru stabilirea prejudiciului adus statului și bugetului Uniunii Europene. Perchezițiile au fost efectuate în baza unei sesizări, făcută în anul 2014 de către cei de la APIA, funcționarii de la această instituție constatând că atunci s-au folosit documente falsificate, actul din 2014 rămânând la stadiul de tentativă, deoarece angajații de la APIA au blocat plata subvențiilor în acel moment. (D.Z.)

 

 

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …