Sunday , May 19 2024

Pentru acoperirea arieratelor, banii de la guvern au venit prea târziu la Primăria Suceava

Milioane de lei au trecut la sfârșitul anului ca o fantomă înregistrată doar în evidențele primăriei.umS au venit după 20 decembrie și în cea mai mare parte, nu au mai fost utile  

 primarie - 001 [800x600]


Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat în ultima conferință de presă ținută anul trecut cum a pierdut municipiul reședință de județ o sumă importantă de bani, alocați de Guvern, din păcate mult prea târziu.
Lungu a explicat că Primăriei Suceava i-a fost alocată anul trecut de la bugetul de stat, pentru stingerea arieratelor, suma de 3,74 milioane de lei. Orașul Suceava s-a putut folosi însă numai de 1,5 milioane de lei din banii promiși întrucât, anterior, condiționat de primirea sumelor defalcate prin intermediul Administrației Județene a Finanțelor Publice, Primăria stinsese deja datorii restante în valoare de 2,2 milioane de lei. „Din păcate, noi am primit această sumă pe 23 decembrie, în timp ce, anterior, pe 7 decembrie, ca să putem primi cotele defalcate – conform repartizării de la Finanțe -, am fost obligați să plătim, la vremea respectivă, arierate de 2,2 milioane de lei. Așa se face că, din suma de 3,74 de milioane de lei, am putut consuma doar 1,5 milioane de lei, restul întorcându-se la Guvern. Asta este situația, însă chiar și așa orice leu este binevenit”, a Ion Lungu care  a mai adăugat că suma a fost recepționară în baza unei dispoziții de primar iar în primele zile ale noului an va fi convocată o ședință a Consiliului Local pentru rectificarea bugetului municipal.
De precizat că acum un an, printr-o ordonanță de urgență,   primăriei Suceava i-a fost aprobată suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 6,42 milioane de lei. Banii au fost folosiți la stingerea arieratelor către bugetul de stat sau alți operatori pe care firmele în relații cu administrația locală le-au înregistrat până la momentul respectiv. (N.R.)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …