Wednesday , May 15 2024

”Ziua Fără Avocați”. Apărătorii au intrat ieri în sălile de judecată doar pentru urgențe

Membrii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din Romania (UNBR) au votat în unanimitate, în ședința din 1-2 septembrie 2023, declanșarea unei forme de protest pentru conștientizarea rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Astfel, în cadrul campaniei “O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există”, miercuri, 4 octombrie, avocații și-au întrerupt activitatea timp de 24 de ore, exceptând cazurile urgente în care trebuie să se dispună măsuri.

UNBR și barourile declară că problemele actuale din justiție sunt chestiuni de interes public care necesită dialogul la aceeași masă a reprezentanților celor trei puteri în stat, precum și a partenerilor indispensabili ai justiției.

În acest sens, au fost sintetizate problemele recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, într-un memoriu care  cuprinde sinteza celor mai importante disfuncționalități ale sistemului judiciar și propunerile de soluții posibile

Toate instanțele și parchetele din județul Suceava au fost înștiințate de această acțiune de protest și le-a fost prezentată această sinteză a problemele cu care se confruntă avocații și justițiabilii.

Decanul Baroului Suceava și membrii Consiliului Baroului Suceava au avut întâlniri cu toți președinții de instanță din județ, ocazie cu care au fost prezentate problemele semnalate de către avocați.

Vineri 29 septembrie au avut loc întâlniri cu parchetele de pe lângă instanțele din Suceava.

Miercuri, 4 octombrie 2023, s-a organizat la sediul  Curții de Apel Suceava, o masă rotundă  la care au participat Decanul Baroului Suceava, Consilierii Baroului Suceava, Președintele și Vicepreședinții Curții de Apel Suceava, Președinții de secție ai Curți de Apel Suceava, Președintele Tribunalului Suceava și Președintele Judecătoriei Suceava, eveniment la care s-au dezbătut problemele semnalate și posibilele soluții pentru rezolvarea acestora.

”Mulțumim pe această cale instanțelor judecătorești din raza Curții de Apel Suceava care și-au manifestat întreaga disponibilitate și sprijinul pentru rezolvarea problemelor semnalate.

Campania noastră s-a raliat eforturilor tuturor barourilor din țară pentru conștientizarea rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Campania va continua cu prezentarea propunerilor de modificare legislativă în Parlamentul României, miercuri 11 octombrie, de către conducerea UNBR,  în fața Comisiilor juridice ale Camerelor și a Ministrului Justiției.

Consiliul Baroului Suceava mulțumește întregului corp profesional pentru efortul și solidaritatea arătate!”, a transmis avocatul Liviu Mihai, Decanul Baroului Suceava. (O.S.)

Vezi si

Tâlharul ”Dan Duru”, din Șcheia, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost adus din Germania 

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, marți, că „Dan Duru”, pe numele său Cătălin Gheorghe …