Tuesday , April 30 2024

O bandă de pistolari exaltaţi de la Poliţia de Frontieră îşi face de cap pe şoselele din judeţ

Luni seară, agentul Gabriel Rusu, cel acuzat că l-ar fi bătut acum câteva zile fără motiv, după ce l-a oprit în trafic, pe vicoveanul Răducu Breabăn, a făcut alte victime. Atenţia i s-a îndreptat de această dată asupra unui gălăţean aflat cu treabă pe la noi prin judeţ u îmbrăcaţi în civil, într-un Opel verde, neinscripţionat, patru poliţişti de frontieră au vrut să oprească şi să percheziţioneze maşina gălăţeanului. Fiindcă acesta nu a acceptat să-i fie percheziţionată maşina de poliţiştii în civil, a demarat, lovind uşor portiera Opelului respectiv . Poliţiştii de frontieră au plecat în urmărirea lui, gălăţeanul Daniel Tudose fiind cât pe ce să încaseze un întreg încărcător de gloanţe în ceafă. Omul a reuşit să se salveze doar în parcarea Poliţiei municipale Suceava, unde s-a grăbit să ajungă pentru a depune plângere împotriva urmăritorilor. In automobilul pe care îl conducea Tudose, vajnicii urmăritori în civil n-au găsit nicio marfă de contrabandă, ci doar două femei speriate de gloanţele trase pe urma lor de agentul Rusu. Citiţi cum încearcă cei de la Poliţia de Frontieră Rădăuţi, printr-un lanţ de bâlbe, să-i scoată eroi pe nişte indivizi care nu înţeleg rolul unui poliţist şi să-i transforme în infractori pe cetăţeni, doar pe baza zicalei miliţieneşti “or fi făcut ei ceva”  

opel politie de frontiera [800x600]

Opelul neinscripţionat implicat în urmărirea de luni seară, fotografiat în curtea Poliţiei de Frontieră, acum cu un girofar plasat pe acoperiş
Multe lucruri se ţin ascunse în spatele unor voioase comunicate de presă emise de instituţii publice, precum este şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi. In primul rând, când este vorba despre un eveniment ce poate suscita comentarii, tendinţa generală a unor astfel de entităţi este de a-şi proteja, prin acele comunicate, precum cloştele puii, pe cei ce aparţin structurii şi de a-i indica pe alţii vinovaţi de incidentul care a produs vâlvă în spaţiul public.
Un exemplu elocvent în acest sens, îl propunem în cele ce urmează.
Varianta Poliţiei de Frontieră
Un comunicat de presă al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, semnat de purtătorul de cuvânt al unităţii arată că „luni, 31 martie a.c., în jurul orei 17.30, în cadrul unei actiuni pe linia combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, un echipaj mobil al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului P.F. Rădăuţi, a efectuat semnalele regulamentare, folosind semnalele acustice si luminoase, pentru a opri, pe raza localităţii Vicovu de Jos, o autoutilitară marca Iveco.
Desi iniţial şoferul masinii a oprit pe marginea drumului, în momentul în care poliţistul de frontieră s-a îndreptat înspre vehicul pentru legitimare, conducătorul auto a demarat, încercând să îl lovească pe poliţist, ocazie cu care a acroşat uşor autospeciala poliţiei de frontieră.
Ca urmare a faptului că şoferul şi-a continuat deplasarea în mare viteză spre municipiul Suceava, poliţiştii de frontieră au plecat în urmărirea autoutilitarei, folosind semnalele acustice şi luminoase. Deoarece conducătorul auto a ignorat somaţiile, poliţiştii de frontieră au tras, conform prevederilor legale în vigoare, nouă focuri de avertisment în plan vertical. Nici de această conducătorul auto nu s-a oprit, fapt pentru care lucrătorii noştri au executat trei focuri spre pneurile maşinii. În scurt timp, autoutilitara a fost descoperită pe raza localităţii Suceava, iar poliţiştii de frontieră l-au identificat pe conducătorul autovehiculului, în cauză fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ultraj.”. Acesta este conţinutul comunicatului de presă trimis, pentru asigurare, de Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi.
Varianta IPJ Suceava
Dar să vedem ce spun şi colegii poliţişti de la IPJ Suceava, privind acest eveniment: Luni seară, pe la ora 21.30, în faţa Poliţiei municipiului Suceava de pe strada Universităţii, a fost parcată o autoutilitară Iveco, cu număr de Galaţi, condusă de Daniel Tudosă, de 34 de ani din Galaţi. Coborând din automobilul în care se mai aflau două femei, acesta a anunţat că a fost hărţuit în trafic şi s-au tras focuri de armă asupra maşinii în care se afla, că este speriat şi a anunţat de altfel poliţia prin 112 anterior sosirii lui în parcarea de pe strada Univestităţii despre ce tocmai i se întâmplă, încă de când gloanţele au început să şuiere pe lângă maşină. Pe când Daniel Tudose explica cum s-au petrecut lucrurile, au ajuns şi poliţiştii de frontieră urmăritori – un comisar şef (al cărui nume nu am reuşit încă să-l identificăm, n.r.) şi doi agenţi – Alin Rusu şi Gabriel Rusu. Aceştia au declarat că pe DN2, şoferul autoutilitarei nu s-a supus semnalelor de oprire făcut de echipajul coordonat de agentul Gabriel Rusu care se afla într-un Opel Astra de culoare verde, cu numărul de înmatriculare SV 07 XHX, în urmărirea maşinii gălăţeanului. Mai mult, au agăţat portiera maşinii Poliţiei de frontieră, deteriorând-o. Agentul Gabriel Rusu a tras în aceste condiţii mai multe focuri de armă în plan vertical şi mai apoi alte câteva către pneurile maşinii conduse de Daniel Tudose, toate acestea petrecându-se pe raza localităţii Dărmăneşti, (la 40 de kilometri de la începerea urmăririi, de la Vicovu de Jos, n.r.). Urmărirea a continuat, iar la intrarea în Suceava, pe strada Traian Vuia, autoutilitara Iveco urmărită a reuşit să treacă peste o groapă, îndreptându-se către oraş (având un cauciuc atins de un glonţ tras de agentul Gabriel Rusu, spun sursele, n.r.) şi ajungând cu bine în parcarea Poliţiei municipale. Opelul poliţiştilor de frontieră n-ar fi reuşit să treacă peste groapa din asfalt şi, pentru că avea şi portiera lovită, pasagerii au decis să îl parcheze în staţia Petrom din apropiere, continuându-şi drumul mai departe cu un alt automobil, reuşind să îi ajungă foarte repede din urmă pe suspecţii care tocmai dădeau declaraţii la Poliţia municipiului Suceava. De menţionat că şoferii ambelor autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Având în vedere că poliţiştii de frontieră implicaţi în eveniment erau în misiune, cauza a fost preluată de către Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei, care are în responsabilitate şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi.
Marfa pentru care s-au tras 11 gloanţe, existentă doar în mintea poliţiştilor de frontieră
Trebuie precizat faptul că în autoutilitara gălăţenilor nu s-au găsit mărfuri de contrabandă, care să justifice acţiunea fără precedent a poliţiştilor de frontieră. De asemenea, aceştia erau îmbrăcaţi în haine civile, nicidecum în uniformă. Opelul – maşina de intervenţie, care de azi încolo va deveni celebră fiindcă ne-au fost puse la dispoziţie fotografii cu aceasta, având portiera înjâmbată, nu are niciun fel de însemn care să ateste cui aparţine, urmărirea s-a derulat mult peste limita de 30 de kilometri de la graniţă pe care poliţiştii de frontieră o au ca rază de acţiune şi, nu în ultimul rând cuplul de poliţişti de frontieră Rusu – Gabriel şi Alin, ar fi trebuit să-şi mai ostoiască energiile în condiţiile în care, cu numai două zile înainte au fost eroii unui eveniment asemănător, despre care vom pomeni mai jos.
Ieri, către seară, purtătorul de cuvânt al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, comisarul şef Ilie Poroch Seriţan a căutat să aducă o serie de precizări la comunicatul de presă transmis cu câteva ore înainte. In esenţă ar fi fost vorba de faptul că într-adevăr, incidentul cu portiera nu s-a produs la Vicov ci la Dărmăneşti, că colegii lui erau într-adevăr în civil, dar aveau tot ce le trebuie pentru a se legitima în momentul în care au decis să oprească maşina suspectă în trafic şi, ca antepronunţare specifică breslei din care face parte, cei cu maşina de Galaţi „nu erau urmăriţi degeaba”.
Mai putem adăuga ceva considerente la o astfel de atitudine. Mai întâi, să descarci un încărcător de gloanţe înspre o maşină în care se află, pe lângă un şofer suspect, şi două femei, este clar un exces de zel care unui funcţionar public, chiar dacă are statul special, cum au cei din Poliţia de Frontieră nu le este permis. Mai apoi, dacă existau indicii clare că maşina transporta marfă de contrabandă, unde a fost dosită aceasta în timpul urmăririi? Să fi scăpat gălăţenii de ea în puţinele minute câte s-au scurs de la picajul în goapa de pe Traian Vuia a Opelului de urmărire, rănit la portieră? Caz în care se pune întrebarea dacă s-a bătut la pas traseul maşinii Iveco, pentru a descoperi dovezile necesare acestei impresionante urmăriri ori, ferească Dumnezeu, poliţiştii de frontieră îi bănuiesc pe colegii lor de la Poliţia municipală că ar fi în cârdăşie cu „contrabandiştii” şi or fi ascuns marfa chiar în sediul de pe Universităţii, de vreme ce în interiorul autoutiliarei nu s-a descoperit nici măcar un muc din ţigările căutate? Intrebarea nu este deloc retorică fiindcă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, lucrătorii rădăuţeni ai Poliţiei de Frontieră au înregistrat un dosar pe numele lui Daniel Tudose în care, pe lângă infracţiunile de distrugere şi ultraj, este trecută şi cea de contrabandă. Justiţia îşi va spune cuvântul.
Răducu din Vicov, prima victimă a tandemului Gabriel – Alin Rusu
Principalele şosele din judeţ au devenit în ultimele zile reale scene de luptă, în postura de apărători ai dreptăţii, după modelul hollywoodian, fiind echipa Rusu – Gabriel şi Alin, agenţi de poliţie de frontieră de la sectorul acestei structuri din Rădăuţi iar duşmanii lor, cu care sunt hotărâţi să lupte până la moartea acestora din urmă desigur, sunt soferii care nu au altă vină decât aceea că au trecut la ora nepotrivită pe lângă maşina de intervenţie a celor doi. Ei stau înăuntru la pândă pe drumurile naţionale ale judeţului şi atacă atunci când consideră necesar. Agenţii Gabriel şi Alin nu au devenit celebri pentru că ar fi prins contrabandişţi de ţigări, de bomboane ori de rochii de mireasă, trecute ilegal peste frontiera verde româno – ucraineană. Ei au ajuns cunoscuţi mai degrabă prin excesul lor neobişnuit de zel, pe care cineva ar putea să-l pună pe seama unor mici disfuncţii de personalitate şi să îi ia în râs, dacă acest exces de zel nu ar duce la situaţii în care se pun în pericol vieţile unor oameni.
Oferim acum al doilea exemplu. Cititorii ziarului Obiectiv îşi amintesc, desigur, episodul de sâmbătă dimineaţă când agentul Gabriel Rusu, însoţit de Alin Rusu şi de alţi colegi, au oprit în trafic, la fel de abrupt o autoutilitară Mercedes, pe drumul de la Vicov spre Rădăuţi.
Răducu Breabăn, de 26 de ani, din comuna Vicovu de Jos a depus sâmbătă plângere la Poliţie, acuzând că a fost lovit de un poliţist de frontieră care l-a oprit în trafic pe DN 2H, la ieşirea din Horodnicu de Jos, către Rădăuţi. Tânărul se află şi acum internat la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, fără speranţa că va fi externat înainte de sfârşitul săptămânii. Ulterior, medicii legişti vor stabili numărul de zile de îngrijiri medicale necesare.
In cursul zile de sâmbătă Răducu Breabăn a luat cu împrumut o autoutilitară Mercedes de la o cunoştinţă cu gândul să plece către judeţul Botoşani, după scândură de stejar. La un moment dat, un automobil Opel, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare BC.42.RBS l-a ajuns din urmă. I-a trecut în faţă, obligându-l să oprească. Din Opel au coborât patru bărbaţi, trei în civil şi unul în uniformă neagră, cu însemnele Poliţiei de Frontieră. „Cei patru s-au repezit asupra mea, mi-au cerut documentele, pe care le-am prezentat, m-au pus să dau jos plasticul de la torpedou, am făcut ce mi se cerea. Când am ajuns în spatele maşinii, unul dintre ei, despre care am aflat că este agentul şef Rusu Gabriel, foarte agresiv, mi-a cerut să deschid lada mai repede. “Poate îţi f… una!” a spus el şi nu-mi dau seama de ce, poate fiindcă mă ştiam nevinovat i-am răspuns: “F…-mi!”. In acel moment poliţistul de frontieră a început să mă lovească cu pumnii”. Tânărul a sunat la 112, a venit o ambulanţă care l-a dus la spitalul din Rădăuţi. După ceva îngrijiri, s-a întors cu maşina unei rude la locul evenimentului, unde poliţiştii de frontieră, printre care celebrii de-acum agenţi Gabriel şi Alin Rusu încercau să negocieze cu neamurile tânărului, ajunse şi ele la faţa locului, o eventuală împăcare. Mai mult cu forţa, decât cu vorba bună, desigur. Lui Răducu Breabăn i s-a făcut iarăşi rău şi a trebuit dus la Spitalul Judeţean Suceava, unde este şi acum internat la secţia Neurochirurgie. Nici în maşina împrumutată de tânărul Breabăn nu era măcar scrum de ţigară, dar poliţiştii de frontieră zeloşi au descoperit „la controlul amănunţit” un locaş special amenajat în spatele cabinei precum şi bucăţi de polietilenă de culoare neagră, specifice coletelor cu care se transportă ţigări dar, într-adevăr, ei recunosc că ţigări nu au fost găsite. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …

19 comments

  1. Comentatorii ce apara politia de frontiera oare au fost de fata de stiu cum era echipata masina cu girofar si ca s.au tras gloante doar in afara orasului dar cum explicati gloantele trase in zona mopan , nu e ea in oras dar gloantele gasite intr-un camion tot din zona mopan.HOPA DETALII NOI, HAI JUCATI-O PE ASTA

  2. de cand se dau smecheri !

  3. si de cand politia de frontiera are dreptul de a circula cu autoturisme fara placute de inmatriculare???sau legea nu se aplica si in cazul lor???

  4. daca galateanul nu a oprit la semnal,aceasta este o banala contraventie…nu ai voie sa folosesti arma din dotare pentru asa ceva.armamentul se foloseste daca viata ta sau a altora este in pericol sau daca exista indicii temeinice ca s-a savarsit o infractiune…abuz in serviciu si necunoastere a indatoririlor si a situatiilor de folosire a armamentului din dotare…

  5. dupa cum se vede, majoritatea comentariilor sunt impotriva politistilor de frontiera. sa fim obiectivi, dupa cum se vrea si acest ziar. pana la urma s-a demonstrat ca este vorba intr-adevar despre politisti si nu de hoti sau talhari. aveam masina civila…dar toate politiile din lume au masini civile care sunt folosite in actiuni, nu? in plus, dupa cum se vede in poze, masina are girofar. daca ar fi fost vorba de niste oameni cinstiti, ar fi tras pe dreapta si ar fi asteptat sa vada cine ii opreste. daca le era frica, trebuia sa blocheze portierele pana in momentul in care erau siguri ca era vb de politisti, eventual sa le ceara la le prezinte ceva documente- insigne sau legitimatii, nu? apoi, dupa cum a reactionat, lovind masina politistilor, este normal faptul ca politistii au crezut ca intr-adevar acesta ar ascunde ceva. focurile de arma oricum au fost mai multe de avertisment dupa cum se poate intelege din articol. daca galateanul era in SUA si ar fi facut asa ceva politistilor de acolo, probabil ca era mort acuma. sarim repede pe politisti ca au actionat asa, dar daca in acea masina erau droguri, arme sau fete rapite pentru a fi duse la produs, cred ca alta era opinia publica…oricum tin sa ii felicit pe acesti politisti!!! daca as avea o problema as fi mult mai multumit sa stiu ca unii ca ei se ocupa de problema mea!

  6. Slabule ai dreptate,nenorocitul de politist care a tras cu pistolul nu ese normal ,are ceva pe membrana , cand il vezi spui ca are nevoie de internari la psiho. I-A FOST RETRAS DREPTUL DE A PURTA ARMAMENTUL DIN 2010. DACA ARE PASARELE , SA FIE INTERNAT LA SiRET SAU SA FACA NAVETA CU PRELIPCEANUL DE BUBELO , CA ISTAI NASUL CARE IA DAT PAINEAN. BUBELO FA-TI O GRUPA DE NEBUNI SI MAI BAGA -L SI PE ALIN RUSU CA NICI EL NU ARE VOIE SA PUNA MANA PE PISTOL .DA-LE CIOMEGE CA SE PRICEP LA CIOBANIT. LASATI MUNCA DE POLITIST PENTRU ALTII.

  7. oameni astea reprezinta un pericol public ,sa-i opreasca cineva pana nu impusca pe cineva pe strada.ar trebui evaluati psihologic cat mai curand.imi provoaca nesiguranta un astfel de comportamsnt din partea ,,oamenilor legi”.

  8. NOROCUL LOR CA AU FACUT PANA CA PRIN ORAS ASTIA MAI IMPUSCAU PE CINEVA NU-I MARE LUCRU . LUATI-LE DOMNILOR PISTOALELE CA ASTIA NU STIU CUM SI CAND TREBUIE SA LE FOLOSEASCA . DACA LA FRONTIERA NU MAI POT PRADUI CA BAIETII S-AU CAM LINISTIT AU IESIT LA ATAC LA DRUMUL MARE . BAIETII SUNT INVATATI CU BANI MULTI SI LE VINE GREU ACUM , S-OR INVATA CE O SA FACA ? DA CE SE VOR FACE DACA INTRA UKRAINA IN EUROPA ? S-A INTREBAT VREO UNUL ? VOR DISPAREA CU TOTII ! O SA RAMANA 2-3 BAIETI CUMINTI !!!

  9. coroama asta are numai filme in cap.asta este abuz in srviciu in forma grava ,la puscarie cu ei.

  10. Astia nu sunt politisti, sunt haiduci, la praduit pentru electorate din mai. Despre masinile civile care erau alaturi de opel in urmarire de ce nu spuneti nimic? Era o adevarata banda care mergeau dupa spaga, ca ursul la miere. Comisarul sef era Coroama, care raspunde de ei la Vicov.

  11. Bai Bogdane Muntean ce esti, crezi ca nu stim cine esti? tot un agend de doi lei de la PTF Radauti esti, sunt curios cand iesiti la pensie unde va mutati? credeti ca baietii sunt prosti? nicidecum…

  12. viorel din Vicov

    Ce batut era acel Breaban ? se vede in poza de la spital ca avea o compresa pe frunte .Daca a vazut ca la spitalu din Radauti nu l-a internat ( pentru ca nu era nevoie ) s-a dus la spitalu de la Suceava .Se contrazice singur in declaratii .Ca au sarit politistii la el cu pumnii ,dar pana la urma l-a batut numai unu ,ca a fost la spitalu din Radauti de doua ori si l-au trimis la Suceava (a fost o singura data si nu a fost trimis la Suceava pentru ca nu era cazu).Diagnosticu de la Radauti era echimoza faciala minora.Nu va este clar ca asta minte ???Vrea sa faca niste bani .Din spusele unor oameni din Vicov acest Raducu a fost si este un om care face multe probleme chiar si parintilor lui .

  13. Daca erau cinstiti opreau la semnal si lui Radu daca ii era asa rau mergea la spital la Radauti nu la SV.Dar la Radauti nu a fost cazul de internare si s-a dus acolo unde avea pile…..

  14. Da! Tot eroi ar fi daca pe ” MATA” o mananca! Si nu sunt politist!As vrea eu! As trage in teapa toti infractorii

  15. SUNT CURIOS ,DACA MATA AR PATI ASA CEVA TOT ASA DE EROI I-AI CONSIDERA?TU TRE SA FI TOT UN MILITIAN CA ASTEA 2 ,ADICA 12 CLASE

  16. SUNT CURIOS DACA MATA AR PATI ASA CEVA TOT ASA DE EROI I-AI CONSIDERA?TU TRE SA FI TOT UN MILITIAN CA ASTEA 2 ,ADICA 12 CLASE

  17. incredibil!!!mai rau ca pe timpul lui ceausescu.politisti mint iar porch ala care e mare purtataor de vorbe vorbeste de parca ar avea Sarmale in gura,nu intelegi nimic din ce spune.DE CE ACESTI MILITENI NU AU ANUNTAT CA URMARESC O MASINA CARE NU A OPRIT LA SEMNALE?LA ASTFEL DE CAZURI SE ANUNTA SI POLITIA PENTRU A INTERVENI.DE CE PORCH ,NU NE SPUNE CU SUBIECT SI PREDICAT CINE SUNT ACESTI ,,POLITISTI” ,DE CE SE TINE SECRET NUMELE LOR.DACA EU NU OPRESC MASINA LA SEMNALUL UNOR CIVILI MA POT IMPUSCA??DEMISIA SEFUL SPF RADAUTI.

  18. incredibil!!!mai rau ca pe timpul lui ceausescu.politisti mint iar porch ala care e mare purtataor de vorbe vorbeste de parca ar avea carmale in gura,nu intelegi nimic din ce spune.DE CE ACESTI MILITENI NU AU ANUNTAT CA URMARESC O MASINA CARE NU A OPRIT LA SEMNALE?LA ASTFEL DE CAZURI SE ANUNTA SI POLITIA PENTRU A INTERVENI.DE CE PORCH ,NU NE SPUNE CU SUBIECT SI PREDICAT CINE SUNT ACESTI ,,POLITISTI” ,DE CE SE TINE SECRET NUMELE LOR.DACA EU NU OPRESC MASINA LA SEMNALUL UNOR CIVILI MA POT IMPUSCA??DEMISIA SEFUL SPF RADAUTI.

  19. Nu a murit Raducu Breaban? ! Curios! Inseamna ca mai apare si maine in ziar .Macar sa scrieti ,va urma . Cat despre politisti ,bravo lor! Asta inseamna sa isi faca serviciul! Huliganii,infractorii,hotii s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie .Daca ar avea IPJ SUCEVA politisti ca cei doi ar fi OK!