Saturday , April 27 2024

Niculai Barbă: 2023 a fost cel mai bun an pentru turismul din Bucovina

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, consideră că anul 2023 a fost cel mai bun an pentru turismul din Bucovina. ”Se cuvine a mulțumi oaspeților noștri dragi, turiștilor din țară și din străinătate care ne-au călcat pragul, alegând Bucovina autentică drept destinație pentru pelerinaje (avem 8 biserici Monumente UNESCO), drumeții (Serviciul Public Salvamont se ocupă de trasee și este mereu la post pe cea mai întinsă zonă montană din țară), recreere, pentru a petrece zile de neuitat în locuri de poveste, cu peisaje de vis, pentru gastronomia noastră unică, neegalabilă, pentru a trăi alături de ospitalierele gazde bucuria redescoperirii tradițiilor și obiceiurilor străvechi, așa cum doar în Bucovina se mai păstrează”, a declarat Niculai Barbă.
Acesta a adresat mulțumiri gazdelor acestor destinații, personalului din pensiuni și hoteluri, antreprenorilor și autorităților, care prin eforturile lor au reușit să contribuie la oferirea unor servicii pe gustul oaspeților veniți în Bucovina.
”Consiliul Județean Suceava continuă proiectele inițiate de președintele Gheorghe Flutur, cu evenimente și investiții, astfel că județul Suceava va beneficia în anul 2024 de fonduri consistente pentru promovare și modernizarea unor importante obiective turistice.
Înființarea în 2023 a Organizației de Management a Destinației ,,Bucovina”, singurul OMD regional din țară, consider a fi cel mai mare succes al județului în domeniul organizării și instituționalizării în turism, este o recunoaștere a eforturilor comune depuse de autorități și mediul de afaceri. Prin acest OMD vom putea trece în anul 2024 la un nivel superior în promovarea și dezvoltarea infrastructurii în turism, marele atu al funcționări OMD-ului fiind parteneriatul administrație – mediu de afaceri”, a  spus vicepreședintele CJ Suceava.
”Bucovina s-a consolidat în 2023 ca brand, iar județul Suceava și-a consolidat poziția de top în turismul din România, fiind nelipsit de pe podium în orice clasament pe turism. Premiile obținute în acest an, la nivel național și internațional, certifică încă o dată acest lucru”, a afirmat Niculai Barbă. (C.P.)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …