Friday , March 29 2024

Tag Archives: 2023

Hitul „Flowers” al cântăreţei Miley Cyrus, desemnat cel mai bine vândut single din 2023

Hitul „Flowers” al cântăreţei Miley Cyrus a fost desemnat luni cântecul cu cele mai mari vânzări în anul 2023, o performanţă reuşită pentru prima dată de artista americană în acest clasament anual întocmit de Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI), informează Reuters, preluată de Agerpres. Acest cântec emoţionant şi cu …

Mai mult »

Echipajele ISU Suceava au avut anul trecut 13.000 de intervenții – mai bine de 35 de evenimente pe zi

Joi, 15 februarie a.c., a avut loc Evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, pentru anul 2023. La evenimentul desfășurat la sediul instituției au participat Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, precum și generalul-maior Benone Duduc, adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), …

Mai mult »

Gala FIFA The Best: Messi, desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2023

Leo Messi (36 de ani) a câștigat, luni seara, premiul FIFA The Best în cadrul unei gale organizate la Londra. Messi a fost desemnat cel mai bun fotbalist din 2023. Argentinianul i-a depășit pe Erling Haaland (Manchester City) și Kylian Mbappe (PSG). Argentinianul nu a fost prezent la ceremonie. Brazilianul …

Mai mult »

Niculai Barbă: 2023 a fost cel mai bun an pentru turismul din Bucovina

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, consideră că anul 2023 a fost cel mai bun an pentru turismul din Bucovina. ”Se cuvine a mulțumi oaspeților noștri dragi, turiștilor din țară și din străinătate care ne-au călcat pragul, alegând Bucovina autentică drept destinație pentru pelerinaje (avem 8 biserici Monumente UNESCO), drumeții …

Mai mult »

Revista TIME a desemnat-o pe Taylor Swift Personalitatea Anului 2023

Cântăreaţa și compozitoarea americană Taylor Swift (33 de ani) a fost desemnată miercuri Personalitatea Anului 2023 de către revista TIME, pentru că “nimeni altcineva de pe planetă în prezent nu poate emoţiona atât de bine atât de mulţi oameni”. Nouă personalităţi sau grupuri de personalităţi, între care Vladimir Putin şi …

Mai mult »

Italia a câștigat Cupa Davis 2023, după finala cu Australia

Echipa Italiei a câştigat duminică seara Cupa Davis 2023, în oraşul spaniol Malaga, unde a avut loc turneul final al competiţiei masculine de tenis pe echipe naţionale, după ce a învins în finală Australia, cu scorul general de 2-0, scrie AFP. Reprezentanţii Italiei s-au impus după cele două meciuri de …

Mai mult »

„AI” este cuvântul anului 2023, desemnat de dicționarul Collins din Marea Britanie

Dicționarul Collins a desemnat „AI” drept cuvântul anului, definindu-l drept „abreviere pentru inteligența artificială: modelarea funcțiilor mentale umane prin programe de calculator”, transmite BBC. „Considerată a fi următoarea mare revoluție tehnologică, AI a cunoscut o dezvoltare rapidă și s-a vorbit mult despre aceasta în 2023”, a transmis editura care publică …

Mai mult »

Ministrul Transporturilor: Anul acesta voi scoate la licitaţie tronsonul de autostradă de la Paşcani la Suceava

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că, de anul viitor, se vor da în circulaţie primele tronsoane din Autostrada Moldovei. El a adăugat că anul acesta va porni licitaţia pe tronsonul de la Paşcani la Suceava, acolo unde nu există încă un contract de execuţie a lucrării. ”Tronsoane din această autostradă …

Mai mult »

Modernizarea Vămii Siret se încheie până la finalul anului. Crește capacitatea de procesare, scade timpul de așteptare. TIR-urile vor fi verificate cu scannere portabile (VIDEO)

Joi, 5 octombrie, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava a fost,  împreună cu primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, în Vama Siret, unde se derulează un important proiect de modernizare a punctului de trecere a frontierei, cu finanțare europenă, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM), proiect care va fi finalizat …

Mai mult »

Nicio universitate din România nu mai face parte din Topul Shanghai Ranking 2023

Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Harvard este, pentru al 21-lea an consecutiv, pe locul 1 în lume. Anul trecut, singura universitate din România din primele 1.000 a fost „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, …

Mai mult »