Saturday , April 27 2024

Mașină intrată într-un cap de pod la Bogdănești. Un bărbat de 37 de ani a murit și un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit

Marți seara, în jurul orei 22.15, un autoturism a intrat într-un cap de pod pe raza localității Bogdănești.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În mașină se aflau doi bărbați, unul dintre ei fiind găsit în stare de inconștiență.

Un tânăr de 20 de ani a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital, conștient dar cu multiple traumatisme.

Cel de-al doilea rănit, un bărbat de 37 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical fiind nevoit să declare decesul acestuia. (O.S.)

Foto: ISU Suceava

 

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …