Friday , April 26 2024

Lungu: “Achiziția aparatului de testare pentru coronavirus trebuia făcută de Spital. Primăria vine în ceasul al 12-lea, să salveze sucevenii”

Municipalitatea suceveană va primi într-o săptămână un aparat de testare produs în Coreea de Sud și importat de o firmă din Iași, însă anunțul primarului a stârnit vii polemici pe internet, motiv pentru care Ion Lungu a insistat că Spitalul Județean nu este al Primăriei iar alții spun că e târziu și termenul de o săptămână 

Primăria municipiului Suceava a semnat, joi, 26 martie, un contract cu firma ieșeană Praxis Medica pentru aducerea unui aparat de testare pentru noul Coronavirus (COVID-19), tip PCR din Coreea de Sud. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu pe contul său de facebook și a mai spus că valoarea contractului cu echipamentele necesare ajunge la suma de 429.158,82 lei cu tot cu TVA. Perioada de livrare prevăzută în contract este de 14 zile, dar edilul susține că a mai primit promisiunea din partea vânzătorului că va face tot posibilul pentru a livra comanda într-o săptămână. „Am achitat astăzi (joi, 26 martie – n.r.) avansul în suma de 299.122,57 RON (TVA inclus), conform ordinului de plată anexat. În urma discuției avute cu noul Manager al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, medicul Florin Filip, s-a dat undă verde pentru montarea aparatului de testare la spital. Prin aducerea acestui aparat la Suceava dorim să testăm cu prioritate cadrele medicale, persoanele care prezintă suspiciune de infectare cu noul Coronavirus (COVID-19) și nu numai. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Interesantă este polemica stârnită pe contul de facebook al edilului și care, pe alocuri, prezintă niște aspecte usturătoare. Astfel, un tânăr absolvent al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” (fostul Grup Şcolar industrial nr. 1, pe care l-a absolvit și primarul Ion Lungu) i-a spus, ironic, edilului că „trebuia la anu’ încheiat contractul”. Replica edilului a scos la iveală partea și mai usturătoare: „Cu tot respectul, Spitalul nu este în subordinea primăriei, (achiziția) trebuia să o facă ei. Venim noi în ceasul al 12 lea, să salvăm sucevenii”.

Desigur că și de această dată a fost cineva – cum ar fi chiar o salariată de la Ambro SA, societate pe care cu două decenii în urmă a condus-o primarul – care să se delimiteze parțial de această abordare și precizând următoarele: „să nu fiți atâta de siguri ca ați salvat persoane … cu aparatul ăsta o să aflați cine are și atât, nu e pentru a vindeca oameni … la noi în Suceava e dezastru cu spitalul județean, ar trebui luate măsuri drastice că sunt oameni cărora le e frică să mai meargă la spital”.

Primarul este acid cu criticii beculețelor și susținătorii săi arată că sunt proceduri de respectat care poate nu țin chiar de “Ion Lungu”

Nu a fost ocolit nici subiectul achiziției de ornamente pascale, cineva întrebându-l direct pe primar dacă „au mai rămas bani de beculețe” iar edilul, vizibil ofticat, i-a răspuns: „Răutăți! Nu am cheltuit niciun leu pe beculețe! Să vă fie rușine! În această perioadă dramatică pentru oraș vă arde a campanie electorală!”.

În vreme ce unii susțin că „în momentele astea nu-i momentul să critică, ci să fim uniți uni cu alți”, alții au de împărțit câte ceva ba cu personalul medical de la spital, ba cu funcționarii din administrație și cu conducătorii acestora și foarte rar se aude precizarea altor cetățeni cum că „Spitalul nu aparține de primărie, ci de Consiliul Județean”. În general, după cum a remarcat o suceveancă stabilită într-un oraș din zona metropolitană a Parisului „lucrurile nu se pot rezolva doar bătând din palme rapid…..trebuiesc anumite proceduri de respectat care poate nu țin chiar de “Ion Lungu” … dar se pare ca e tare greu de înțeles de către cetățeni”

O tânără absolventă a Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava susține că trebuia achiziționat aparatul respectiv de când a apărut primul caz în Romania și chiar mai repede, cam de când s-au înmulțit în Italia, fiindcă era de așteptat să se agraveze situația având în vedere că personalul, pe lângă faptul că nu este pregătit, nici nu avea echipamente pentru astfel de situații. Din nou, Ion Lungu insistă pe același gen de răspuns: „Aveți dreptate! Menționez că spitalul nu este în subordinea Primăriei, trebuia să o facă spitalul. Nu au făcut-o, o facem în noi ceasul al 12 lea să salvăm medicii din spital”.

Totuși, foarte multă lume a insistat pe faptul că achiziția este tardivă, motiv pentru care primarul Ion Lungu – scuzându-se la un moment dat pentru greșelile gramaticale pe care le face când scrie repede răspunsuri, întrucât este ocupat și cu alte probleme – a tot răspuns de fiecare dată că, în mod normal, trebuia făcută de spital iar acum o face pe ultima sută de metri Primăria.

Unii au arătat că și în condițiile astea, livrarea este destul de tardivă iar primarul a răspuns că știe ca trebuia „ieri”, dar din păcate mai repede de atât nu se poate: „am insistat, am zis că punem avion la dispoziție … (firma) nu îl are mai repede de o săptămână”.

Lungu: Să dea Dumnezeu să pună USV și SJU în funcțiune echipamentul de testare al COVID-19

Întrebat de Doru Bores dacă are idee ce se întâmplă cu parteneriatul între USV și SJU privind echipamentul de testare al COVID-19, Ion Lungu a răspuns că „este la nivel de colaborare între universitate și spital și să dea Dumnezeu să îl pună în functiune și să avem cât mai multe linii ca să putem testa cât mai multă populație; un test durează 3 ore”.

Precizăm că unul dintre postaci a făcut trimitere, între altele, la un articole de pe http://www.koreaittimes.com potrivit căruia „corporația Bioneer a făcut un anunț, pe 19 martie, cum că a semnat recent un contract de export cu compania medicală română SC PRAXIS MEDICA SRL pentru un kit de diagnosticare moleculară ExiStation și COVID-19, în valoare de 2,4 miliarde de dolari”. Kitul de diagnostic COVID-19 este un produs utilizat în ExiStation și poate detecta virusul COVID-19 cu sensibilitate și specificații ridicate. De asemenea, a obținut certificarea europeană CE-IVD. “Este semnificativ faptul că acesta este primul contract de furnizare semnat de companie de când a câștigat certificarea CE europeană”, a declarat un oficial al companiei. Bioneer a dezvoltat ExiStation, un sistem integrat de diagnostic molecular, care detectează modificări ale ADN-ului și ARN-ului în unitățile moleculare pentru diagnosticarea bolilor și ar fi integrat întregul proces, inclusiv extracția acidului nucleic, amplificarea și analiza rezultatelor, pentru a reduce sarcina costurilor și posibilitatea diagnosticării greșite inițiale. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …

No comments

  1. Oare ce trebuie sa se intample la Suceava ca sa isi dea primarul seama ca cheltuie intr-un mod total necompetent prea multi bani. Degeaba a donat casa cu piscina si sauna lui fiusu ca stim cu totii ce bastan e.
    Oare de ce nu i-ai zis lui Rambu ca nu ne trebuie fantana la spital? Aaaa, nu ai stiut ca nu are echipamente de protectie. Sa te scuzi esti AS!

  2. Trist si mai ales tragic. Ne trebuie morti pentru a ne da seama ca o mare parte din cei ce conduc, mâna în mâna de 30 de ani nu fac decât sa-si bata joc de natiunea româna ? Numai interese personale si orgolii ce nu au facut decât sa mentina unul din judetele istorice ale tarii în întuneric. Am avut si noi o ocazie de a fi în fata si nu am ratat-o : COVID-19…
    Lungu, Flutur, Mârza, Râmbu (fost sef al Garzii Financiare…) si multi alti incompetenti ce de ani de zile s-au “agatat” de posturi cheie , nu au fost nici pe departe suceveni. Români poate ? !
    COVID-19, o tragedie de care nu aveam nevoie si din care eu am speranta ca vom iesi. Nu uitati însa cu aceasta ocazie ca nu mai avem nevoie nici de politicieni si “oameni de afaceri” incompetenti si corupti. Sunt mult mai periculosi, mai daunatori si mai ales mai rezistenti.