Friday , April 26 2024

Licitaţia pentru modernizarea Aeroportului Sucevei a fost contestată

aeroport1

Un consorţiu de firme italiene a depus o contestaţie, reprezentanţii Aeroportului „Stefan cel Mare” susţin că este nefondată, dar că şi în aceste condiţii contractul nu mai poate fi semnat la 1 iulie, aşa cum sperau autorităţile judeţene

Licitaţia pentru modernizarea aeroportului Sucevei a fost contestată, ieri, de firma italiană Cooperativa Edille Apemino. Contestaţia urmează a fi publicată pe SEAP şi va fi comunicată, de asemenea, tuturor firmelor care au depus oferte la licitaţie, inclusiv celor de la Tehnic Asist din Botoşani, care au fost declaraţi câştigători.
Efectul acestui demers al firmei italiene este întârzierea semnării contractului de execuţie a lucrărilor finanţate, în cea mai mare parre, din fonduri europene nerambursabile. De altfel, alte contestaţii vor mai putea fi depuse până mâine, existând probabilităţi ca şi alte societăţii care au depus oferte să facă demersuri similare ca şi cei de la Cooperativa Edille Apemino.
Firma respectivă a depus o ofertă în asociere cu o altă companie italiană – CIC, numai că în documentaţia depusă nu a fost menţionat, potrivit preşedintelui comisiei de analiză a ofertelor – Cristian Cocuz, nicio referire privind termenul de garanţie. In evaluarea ofertelor, garanţia lucrărilor conta în procent de 40%, restul fiind legat de preţul ofertat pentru lucrările prevăzute în proiect.
Potrivit lui Cristian Cocuz, reprezentantul companiei italiene a refuzat, iniţial, să semneze procesul verbal la deschiderea ofertelor tocmai în legătură cu lipsa datelor privind garanţia lucrărilor. Ulterior, reprezentantul firmei italiene a semnat şi ar fi precizat că este specificat faptul că era prevăzut un termen de garanţie de 60 de luni într-un acord de subcontractare cu o firmă care ar fi trebuit să facă lucrările de balizaj. „Nu am putut lua în considerare aşa ceva din mai multe motive: societatea respectivă era subcontractant iar noi, beneficiarii am vrut ca să fie dată garanţia de la antreprenor, iar oricum garanţia lucrării era dată doar pentru balizaj, însă noi am cerut pentru toate lucrările de modernizare”, a explicat şeful comisiei de analiză a ofertelor. El s-a declarat surprins de faptul că a fost depusă o contestaţie ca aceasta şi susţine, în continuare, că nu a greşit cu nimic, însă a precizat că este posibilă prelungirea datei la care se poate încheia contractul de execuţie al lucrărilor.
Asta pentru că în 78 de ore trebuie transmise la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor punctul de vedere solicitat vizavi de cele precizate în constituţie şi celelalte acte solicitate. De la data ultimelor comunmicări, puncte de vedere către CNSC mai trebuie să curgă douăzeci de zile până când instituţia să dea o decizie. Este posibil ca, în cazuri mai complexe, termenul de pronunţare să fie prelungit cu încă zece zile. Prin urmare, sunt destul de multe şanse ca un răspuns de la CNSC să fie dat abia spre finele lunii iulie, în condiţiile în care autorităţile sperau ca să fie semnat contractul în jurul datei de 1 iulie. In funcţie de soluţia dată de CNSC, poate fi reluată procedura de la un anumit interval sau poate fi menţinută concluzia din raportul de atribuire. De asemenea, există şi riscul ca decizia celor de la CNSC să fie atacată şi la Curtea de Apel Suceava, lucru care ar prelungi mai mult lucrurile.
De menţionat că proiectul de modernizare al aeroportului, estimat iniţial la peste 39 de milioane de euro, este unul din cele mai mari din ultimele decenii în ceea ce priveşte infrastructura de transporturi din judeţ. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. Asta presupune ca lucrarile vor fi aminate pe la anu sau la mai multi ani! Sau poate deloc.. asa cum se lasa a intelege.
    Ii doare pe italieni in fund ca noi vom pierde banii. Daca nu-i iau ei, banii, nici noi sa niu mai avem aeroport.
    -Bine ca stau ai nostri si le sterg rahatul la mosnegii si schilozii lor! Unde le este bunul simt?