Friday , April 26 2024

Jumătate din cele peste 8.400 de tablete din programul ”Scoala de acasă” vor ajunge în acest final de săptămână la Suceava

Inspectoratul Scolar Judeţean (ISJ) Suceava aşteaptă zilele acestea prima jumătate a lotului de tablete destinate elevilor ce provin din medii defavorizate, oferite de Ministerul Educaţiei. Este vorba despre 4.080 de astfel de dispozitive destinate desfăşurării lecţiilor online, în perioada suspendării cursurilor din unităţile de învăţământ. ”Am primit deja dezinfectanţi şi măşti, pe care le vom distribui pe zone, urmând ca dintr-o unitate de învăţământ din fiecare zonă să fie mai apoi împărţite către toate celelalte unităţi şcolare. Acum aşteptăm jumătate dintre tabletele destinate elevilor din medii defavorizate, puţin peste 4.000, care ar trebui să ajungă zilele acestea”, a informat inspectorul şcolar general adjunct Ioan Puiu.

În ceea ce priveşte distribuirea tabletelor, ISJ Suceava a stabilit anumite criterii de acordare, dat fiind faptul că numărul cererilor din partea părinţilor elevilor din judeţ este aproape dublu faţă de cel al dispozitivelor alocate de Ministerul Educaţiei. Amintim că au fost alocate 8.463 de tablete judeţului Suceava, iar în cadrul programului ”şcoala de acasă” au fost depuse un total de 15.315 cereri.
Astfel, inspectorii vor oferi tabletele din această primă tranşă elevilor care au declarat că nu deţin niciun fel de dispozitiv electronic pe care să îl poată folosi în perioada desfăşurării cursurilor exclusiv online. ”Împărţirea tabletelor se va face astfel încât să fie acoperite toate zonele judeţului, însă va fi nominală. Primii care vor beneficia de aceste dispozitive de la Ministerul Educaţiei sunt elevii care au declarat că nu au nicio posibilitate de a desfăşura cursurile online, cei din aplicaţia SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, n.red.)”, a precizat inspectorul Puiu.
Potrivit celei mai recente informări transmise de reprezentanţii ISJ Suceava către Ministerul Educaţiei, în judeţul nostru sunt 13.894 de elevi fără dispozitive electronice care să le permită să desfăşoare lecţiile online, 11.688 de elevi nu au acces la internet, iar 141 elevi nu au curent electric în locuinţe, în condiţiile în care, în acest an şcolar, sunt peste 113.000 de elevi înscrişi în sistemul de învăţământ din judeţ. (O. NUTU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …