Saturday , April 27 2024

Incendiu într-un apartament din centrul Sucevei; doi bătrâni au fost găsiți morți (FOTO, VIDEO)

Luni dimineață, în jurul orei 07.00, un incendiu a izbucnit intr-un apartament de la primul etaj al unui bloc de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Suceava. Pompierii au găsit un bărbat și o femeie decedați. Cinci persoane au fost evacuate din bloc, alte 16 s-au autoevacuat.

Pompierii au pătruns în interiorul apartamentului, iar în dormitor, unde incendiul se manifesta cu flacără, au fost găsite două persoane inconștiente, un bărbat de 84 de ani și o femeie în vârstă de 80 de ani.

„Din nefericire, pentru ambele persoane, medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

S-au deplasat la fața locului o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare si doua ambulante SMURD.

Din cauza degajărilor de fum, pompierii militari au evacuat cinci persoane, iar alte 16 s-au autoevacuat.

Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au lucrat pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.

Conform ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de o lampă de iluminat lăsată în funcțiune. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …