Friday , April 26 2024

Incă nu se ştie exact când va fi gata noua termocentrală a Sucevei

  adrem

“Nu avem o certitudine exactă pentru data când noua centrală va fi dată în funcţiune, deşi există un angajament pentru 9 noiembrie”, a declarat primarul Ion Lungu u reprezentanţii investitorilor de la noua centrală termică, ce se construieşte de Bioenergy – Adrem Invest sunt convocaţi în această lună pentru a prezenta un grafic concret al investiţiei. Termica a anunţat deja Primăria că preţul nou al gigacaloriei ar urma să crească cu 62%, la 445 de lei

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat ieri într-o conferinţă de presă că există mari probleme în ceea ce priveşte asigurarea căldurii în iarna care vine şi a apei calde în perioada imediat următoare. “Problema cea mai importantă este realizarea noii centrale. Am trecut destul de des pe la şantier, se lucrează mult, s-a ieşit din pământ, cum spun constructorii, se montează utilaje. Dar nu avem o certitudine exactă pentru data când noua centrală va fi dată în funcţiune deşi există un angajament pentru 9 noiembrie a.c.. Primarul Lungu a mai spus că va convoca în această lună reprezentanţii investitorilor de la Bioenergy pentru a avea o discuţie pe un grafic concret, să se ştie exact când se va produce energie termică pe noua centrală, în condiţile în care o instalaţie complexă cum e o centrală termică se poate termina, dar şi să mai dureze o lună probele tehnologice şi trebuie făcută o strategie de funcţionare pentru sezonul rece 2013 – 2014. Aceasta în condiţiile în care cei de la Termica au transmis Primăriei în baza creşterii preţului la gazul metan o solicitare de majorare a preţului la energie termică de la 274,7 lei pe gigacalorie în luna ianuarie la 445 de lei pe gigacalorie, cu avizul ANRE. Este o creştere semnificativă, de 62%. Este important cine suportă acest tarif, pentru că efortul trebuie împărţit – Primărie, Termica, populaţia. Acest tarif nu este aplicabil, trebuie discutat în Consiliul Local unde vom vedea ce decizii vom lua. Eu sunt convins că vom putea obţine de la noua centrală un preţ aproape de jumătate faţă de cel solicitat acum de Termica. Argumentul celor de la Termica este unul real – creşterea şi prognoza creşterii în continuare a preţului la gazul metan. O discuţie pe această temă va fi în şedinţa de Consiliu Local din luna august, când se va lua o decizie.
“Suntem interesaţi să dăm cât mai repede în funcţiune noua centrală pe biomasă, începând cu luna septembrie se va trece la aprovizionarea cu combustibil, dar trebuie să ştim exact când va fi pusă în funcţiune de aceea am solicitat o întâlnire cu acţionarii de la Bioenergy pentru a şti exact când va fi pusă în funcţiune investiţia” a declarat primarul Ion Lungu.
Primarul face în continuare apel la consumatori să îşi plătească datoriile la Termica
In altă ordine de idei, primarul Lungu a făcut din nou un apel la populaţie să achite sumele restante în special către societatea de termoficare, care sunt acum de 188 de miliarde de lei vechi, reluarea furnizării apei calde la 30 august este condiţionată şi de plata unei cote la gazul metan. “Eu fac apel la suceveni să nu se debranşeze de la sistemul centralizat, sunt optimist că pe noua centrală preţul la gigacalorie va fi de aproape jumătate decâ solicită Termica. Sunt însă presiuni privind debranşarea, căteva sute de debranşări s-au făcut în acest an. Câteva zeci de cereri sunt şi la mine în mapă pe care le-am semnat, deşi legea ne apără şi nu ar trebui să fim de acord cu aşa ceva. Cei de la Termica ne trimit dosare în care se propun să nu se aprobe debranşarea. Dar noi nu putem să ţinem pe nimeni cu forţa la Termica. Eu cred în acest sistem centralizat, fac apel la cetăţeni să nu se debranşeze dar cei care vor acest lucru, nu putem să îi oprim. Societatea de termoficare lasă totul în sarcina Primăriei, Ar trebui şi ei să facă o campanie de conştientizare a populaţiei în care să explice că este mai rentabil să apeleze în continuare la sistemul centralizat de termoficare”, a concluzionat primarul Lungu. (Neculai RO{CA)
 
 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …