Friday , April 26 2024

Gest frumos al polițiștilor suceveni: Au donat sânge, iar voucherele le-au transformat în dulciuri și cadouri pentru peste 50 de copii sărmani din județ (FOTO)

Timp de o lună, polițiștii, alături de prietenii și partenerii de la Sânge pentru România – Fundația Umanitara Nord 2001 și Centrul de Transfuzii Suceava au derulat o campanie umanitară, peste 40 de polițiști participând si donând sânge pentru cei aflați în suferință.

Voucherele oferite polițiștilor de către Centrul de Transfuzii Suceava pentru donarea de sânge, in valoare totală de peste 3.000 de lei, au fost utilizate de către agenți și ofițeri pentru a aduce de 1 Iunie și un zâmbet de bucurie unor copii din familii defavorizate.

Peste 50 de copii de pe raza întregului județ cu care soarta nu a fost prea darnică au primit de ziua lor mici cadouri și dulciuri de la un polițist care a devenit, cel puțin pentru o zi eroul lor.

În cele mai multe cazuri nu i-am găsit pe copii jucându-se,  ci ajutându-și familiile la treburile casnice, unii devenind prematur stâlpii gospodăriilor la vârste prea fragede, sărind prea devreme, pe fondul problemelor economice, de minunata și ireversibila perioadă a copilăriei. 

E datoria noastră, a tuturor, să oferim copiilor ceea ce merită, sa le respectăm inocența și să ne asigurăm că generațiile care vor urma au toate condițiile unei dezvoltări armonioase.

La multi ani, dragi copii, cu bucurii și in siguranță!”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Suceava.

 

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …

One comment

  1. Sica mandolina

    Multi oameni fac din astea, dar nu se lauda ca voi.