Friday , April 26 2024

Generalul Oprea: “Personalul medical de la spitalul sucevean care nu se carantinează poate merge în concediu, să-și suspende contractul sau în șomaj tehnic. Pe posturile lor, cerem medici din rețeaua Ministerului Sănătății”

Generalul maior Ionel Paul Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care a fost trimis de la București să coordoneze activitatea în Spitalul Județean Suceava, a declarat luni seara că “o parte din personal s-a infectat acasă sau în mediul civil și a venit și a infectat colegii”. Așa cum a anunțat de duminică, generalul propune pentru tot personalul din SJU o carantină instituționalizată, cazându-i pe toți cei Spital în hoteluri și cămine ale USV. “Le-am spus celor care nu vor să meargă în carantină să facă un raport și o comisie va stabili pentru fiecare în parte: vor să plece în concediu, să-și suspende contractual temporar, șomaj tehnic, își aleg o variantă legală. Dar pe postul eliberat temporar noi putem să cerem medici din rețeaua Ministerului Sănătății. Noi trebuie să ajungem la o echipă medicală sănătoasă, protejată”, a justificat generalul Paul Oprea măsura care îi privește pe angajații spitalului sucevean

Luni seară, general-maior medic militar Ionel Paul Oprea, coordonatorul operațiunilor de la Spitalul Județean, și-a nuanțat discursul referitor la carantina instituționalizată a întregului personal, medical și administrativ. De asemenea, el a anunțat că  278 de cadre medicale au fost testate, 50 fiind confirmate pozitiv. “Mai avem de testat în această săptămâna, cei care sunt în carantină trebuie testați”, a încheiat generalul Ionel Paul Oprea.

Coordonatorul activității de la spitalul sucevean a răspuns la Digi 24 problemelor ridicate de personalul medical din spital și a încercat să explice cum s-a ajuns ca Suceava să fie focarul cel mai mare din țară.

“Una dintre probleme a fost că o parte din personal s-a infectat acasă sau în mediul civil și a venit și a infectat colegii. Trebuie să izolăm acest personal în afara serviciului. Aceasta este carantină instituționalizată, că să nu interfereze cu surse din viața publică, nici măcar din familie”, a spus generalul Oprea.

În privința carantinei instituționalizate, el a spus că tot personalul medical și cel administrativ trebuie să meargă acolo, “pentru că ei intră în contact unii cu alții, utilizează aceleași documente. Cine poate lucra de acasă, lucrează de acasă, nu e problemă. Acest proiect a fost raportat și ministrului Sănătății și dr. Arafat, am recomandarea șefei DSP Suceava și a medicului epidemiolog. Eu am propus: cine nu merge să se carantineze nu mai poate să participe la activitate. Am numit o comisie, le-am spus celor care nu vor să meargă în carantină să facă un raport și comisia va stabili pentru fiecare în parte: vor să plece în concediu, să-și suspende contractual temporar, șomaj tehnic, își aleg o variantă legală. Dar pe postul eliberat temporar noi putem să cerem medici din rețeaua Ministerului Sănătății. Noi trebuie să ajungem la o echipă medicală sănătoasă, protejată”, a justificat generalul Paul Oprea măsura care îi privește pe angajații spitalului sucevean.

El a explicat că vor mai există spații de cazare suficient de bune: “Chiar azi m-au sunat prefectul și domnul președinte al Consiliului Județean, Flutur, care ne-au spus că ne pun la dispoziție cele mai bune hoteluri, s-a discutat de două, plus pavilioanele 4 și 5 de la campusul universitar”.

Generalul Oprea nu a uitat să menționeze aprecierea pe care o are pentru cadrele medicale din Spitalul Județean care au rămas la muncă într-o perioada critică, atunci când mulți colegi de-ai lor erau infectați sau în izolare. “Avem multe persoane găsite la Suceava  care au muncit zile și nopți pentru a suplini lipsa celorlalți colegi”.

El a explicat ce măsuri s-au luat, astfel încât să existe în spital circuite separate, iar întreg personalul să fie menținut protejat, explicând că în depozitul spitalului exista echipament de protecție foarte bun, dar care nu era distribuit:

“Am luat ca măsuri protecția personalului. Am găsit echipamente de protectie în depozit foarte bune și nu erau distribuite la personal. Am dat ordin să le poarte, să nu se plimbe nimeni în spital fără protecție, însă am constatat că unii nu vor să îl poarte. Până la urmă i-am convins și acum le poartă.

La indicațiile doamnei doctor epidemiolog sosită de la Piatra Neamț am făcut două circuite distincte, pentru bolnavi COVID și altul pentru bolnavi neinfectați, noi ne-am străduit să facem acest circuit funcțional. Am introdus în sistemul informatic aceste proceduri pentru a ajunge la tot personalul și i-am pus să semneze de luare la cunoștință”.

Coordonatorul militar a precizat cum a fost recompartimentat Spitalul în noua conjunctură, astfel încât riscul de infecții să fie eliminat. “S-au făcut antrenamente pentru a îmbrăca-dezbrăca corect echipamentul de protecție, pentru că pot exista anumite momente critice când se pot face greșeli. Pentru asta s-au făcut exerciții cu serii de angajați, cu colegi de la Cluj. Îmbrăcămintea e pe două niveluri: întâi îmbrăcămintea textilă de spital, apoi cea de protecție. Am luat măsuri de preintampinare a infectării: am limitat activități care presupuneau coborârea între etaje. Nu mai există dispunerea veche pe secții, pentru a face locuri diferite pentru pacienții infectați și cei neinfectați. Am asigurat transportul deșeurilor și al echipamentului curat, alegând personal care să se ocupe special de asta.” (O.S.)

 

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …