Saturday , April 27 2024

Garda Forestieră a emis până acum avize pentru 188 de hectare de teren care vor fi împădurite cu fonduri prin PNRR

În cadrul Campaniei naționale de împădurire prevăzută de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), demarată la finele lunii noiembrie 2022, Garda Forestieră Suceava a anunțat  acum primele rezultate concrete în teren. Astfel, primul proiect din cadrul acestei măsuri s-a implementat cu succes, fiind împădurită o suprafață de 3,41 ha de teren agricol slab productiv cu specii forestiere de mare valoare economică, și anume stejar, paltin, frasin și cireș păsăresc.

Până la data de 19 iulie 2023, la nivelul întregului județ s-au înscris pe platforma dedicată acestui program 117 solicitanți, din care 107 sunt persoane fizice, 5 sunt persoane juridice (SRL) și 5 sunt UAT-uri (Câmpulung Moldovenesc, Poiana Stampei, Todirești, Mănăstirea Humorului, Ilișești).

Tot până la această dată s-au verificat și emis avize de principiu privind demararea elaborării proiectelor de împădurire pentru 34 de amplasamente, având o suprafața  cumulată de 188,37 ha.

Cele mai mari suprafețe pentru care s-au emis avize de principiu sunt în ordine cele solicitate de UAT Câmpulung Moldovenesc 59,42 ha, UAT Todirești 42,42 ha și o persoană fizică cu o suprafață de 20,05 ha.

S-au depus, verificat și aprobat pentru finanțare două  proiecte aparținând unor persoane fizice, având o suprafață totală de 6,74 ha. Pentru aceste două proiecte s-au semnat și contractele de finanțare, valoarea lor fiind de 733.923 lei.

“Pentru a stimula implicarea pe viitor a mai multor UAT-uri în accesarea acestui program, la nivel de minister s-au făcut mai multe demersuri pe lângă Comisia Europeană și s-a obținut  modificarea schemei de ajutor de stat prin includerea în categoria cheltuielor eligibile a celor făcute pentru  întreținerea culturilor nou  înființate ( întreținerile și completările necesare de efectuat în anul II și III), aceste cheltuieli fiind până acum în categoria celor neeligibile.

În acest sens, în cel mai scurt timp va fi modificată și actuala schemă de ajutor de stat și ghidul specific aferent, iar după această modificare în mod cert va crește și  interesul UAT-urilor în accesarea acestui program”, a transmis inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.   (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …