Friday , April 26 2024

”Gânduri pentru România”, expoziție în aer liber cu lucrări realizate de elevii Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” Suceava de Ziua Națională

Ziua Națională a României a fost marcată de Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava prin organizarea unei expoziții în aer liber, care a cuprins postere, afișe și desene pe această tematică, pentru întreaga comunitate.

Expoziția ”Gânduri pentru România” a adunat 350 de lucrări realizate de elevii școlii, care au fost expuse pe gardul unității de învățământ începând cu 27 noiembrie, pentru a sărbători atât Ziua Bucovinei, cât și Ziua Națională a României.

Organizatorii evenimentului, cadre didactice, Consiliul Școlar al Elevilor și Asociația de părinți, și-au dorit să aducă în memorie aceste două sărbători cu multă încărcătură istorică și emoțională, chiar și în condiții de pandemie, și au reușit. Expoziția a fost admirată de elevi, părinți, bunici, cadre didactice, dar și de simpli trecători din cartierul Burdujeni. Plus că expunerea lucrărilor a fost, pentru unii elevi, motiv să-și revadă profesorii și colegii de clasă, la circa trei săptămâni de când activitățile școlare s-au mutat în mediul online. De asemenea, lucrările au făcut și înconjurul internetului, fotografii cu inedita expoziție fiind postate pe grupurile de socializare de către părinți, elevi și cadre didactice, iar aprecierile nu au întârziat să apară.

Proiectul dedicat celor două mari sărbători istorice a cuprins și realizarea unor materiale video de către elevi, unii optând pentru recitarea unor poezii, iar alții pentru simple și sincere urări, scrise sau rostite din inima lor de mici patrioți.

Înregistrările, alături de imagini surprinse din timpul activității de expunere a lucrărilor realizate de elevi pe gardul școlii, au fost cuprinse într-un material video, pe fundalul căruia se aude vocea elevei Georgiana Onuți, din clasa a VI-a A, cântând o melodie dedicată centenarului Unirii. Filmulețul cu rezultatul muncii a sute de elevi implicați și talentați este postat pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” Suceava. (O. N.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …