Saturday , April 27 2024

Focul de la Pensiunea ”Nedeia” din Mălini, pornit din camera tehnică, de la un cablu defect (FOTO)

Incendiul puternic izbucnit sâmbătă în jurul orei 13.00 la pensiunea ”Nedeia” din Văleni-Stânișoara, comuna Mălini, a fost lichidat de pompierii militari și civili suceveni după mai bine patru ore de eforturi.

Conform ISU Suceava, flăcările au izbucnit în zona camerei tehnice, amplasată între cele două clădiri de cazare, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect.  Din fericire, nu a fost victime, pensiunea respectivă fiind închisă încă din data de 30 decembrie 2023 exact pentru nerespectarea cerințelor de securitate la incendiu.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate nu mai puțin de 9 autospeciale de stingere, o autoscara de lucru la inaltime si o ambulanta SMURD.

Conform maiorului Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, la finalul anului trecut inspectorii de specialitate ai ISU Suceava au închis pensiunea, care nu avea autorizație de securitate la incendiu, deoarece nu se respecta corelarea gradului de rezistență la foc, cu numărul de niveluri supraterane maxim admise – clădiri cu gradul de rezistență V (cinci) la foc, construite pe trei niveluri supraterane – parter, etaj și mansardă.

”Mai precis, planșeele de peste parter, etaj și mansardă erau construite din lemn, la fel ca și scara de evacuare a utilizatorilor (tot din lemn), constantându-se astfel încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu.

Astfel, proprietarii obiectivului turistic au fost amendați cu 100.000 de lei, iar ca sancțiune complementară, a fost oprită funcţionarea ori utilizarea construcţiilor sau amenajărilor”, a declarat maiorul Alin Găleată.

Conform descrierilor de pe site-urile de specialitate, Pensiunea ”Nedeia”  funcționa ca o unitate de cazare formata din 2 corpuri, respectiv CORP A (8 camere cu pat matrimonial + baie proprie si 2 camere cu pat matrimonial si baie pe hol) si CORP B (4 camere cu pat matrimonial + baie proprie si 2 apartamente cu pat matrimonial, living + baie proprie), un minirestaurant rustic cu 12 locuri la masa, un restaurant cu o terasa acoperita (140 locuri) si 70 locuri in interior. Unitatea de cazare este echipata cu centrala termica, alimentarea cu apă realizându-se de la un izvor. (O.S.)

Foto, video: ISU Suceava

 

 

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …