Saturday , April 27 2024

Foc de armă tras de polițiști în timp ce urmăreau un tânăr șofer băut. Individul a ajuns după gratii

În noaptea de joi spre vineri, la orele 01.05, pe b-dul Bucovina din orașul Gura Humorului, un echipaj de poliţie rutieră a efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Nissan Patrol care circula dinspre Suceava spre Frasin. Șoferul Nissan-ului nu a oprit la semnalele polițiștilor, conducând spre Mănăstirea Humorului.

Polițiștii au plecat în urmărirea mașinii, pe str. Mănăstirea Humorului, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase,  șoferul fiind somat în repetate rânduri prin folosirea aparaturii portavoce cu privire la somațiile privind folosirea armamentului, iar odată ajuns pe DJ177, în  Mănăstirea Humorului, polițiștii au tras un foc de avertisment.

Întrucât acesta și-a continuat deplasarea pe str. Larga din localitate, părăsind strada prin locuri greu acesibile, pe malul unui pârâu în zona denumită Larga, autospeciala de poliție nu a mai putut înainta din cauza terenului accidentat.

În urma investigațiilor efectuate a fost găsit conducătorul autoturismului în persoana lui Buburuzan Constantin, în vârstă de 24 de ani, din Mănăstirea Humorului. În urma testării cu aparatul etilometru, marca Drager, a rezultat valoarea de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat şi cu aparatul drugtest, marca Drager, rezultatul fiind negativ.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore, cel în cauză fiind condus şi introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, urmând ca individul să fie prezentat pentru luarea măsurilor legale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …