Saturday , April 27 2024

Flutur: Stadiul actual al lucrărilor pe ambele loturi ale axialului Suceava – Iași depășește 70%

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat din nou, joi,  constructorii și subcontractorii de la Axa rutieră Suceava – Iași, pentru o analiză a stadiului lucrărilor.
Conform președintelui CJ, s-a turnat asfalt pe porțiuni importante între Dolhasca – Liteni, la Udești și la Bosanci. De asemenea, s-a finalizat podul de la Ipotești și urmează să se toarne primul strat de asfalt pe alte porțiuni de drum pe acest tronson.
Pe lotul II, a fost finalizat podul de la Frumoasa, s-a turnat fundația podului de la Liteni – Moara și mai sunt doar 600 metri liniari de drum de asfaltat, la Zaharești. Pe ruta Stroiesti – Costâna s-au asfaltat circa 7 km de drum și urmează încă 3 km, de la intersecția Bălăceana spre Stroiești. Urmează asfaltări la Costâna, la Stroiești și la Liteni – Moara.
”Apreciez implicarea consistentă a constructorului, avem garanții că vor intensifica ritmul lucrărilor cât vremea le permite. Am cerut în mod expres realizarea marcajelor rutiere, punerea în siguranță a traficului și găsirea de soluții acolo unde intrarea în curțile oamenilor este mai complicat de realizat. Stadiul actual al lucrărilor pe ambele loturi depășește procentul de 70%, stadiul fizic”, a declarat, în urma întâlnirii, Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …