Friday , April 26 2024

Flutur: Au fost finalizate forajele pe tronsonul Suceava – Pașcani din autostrada A7

Veste bună la deschiderea editiei din acest an a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”: forajele geotehnice la tronsonul Pașcani – Suceava al Autostrăzii A7 s-au finalizat. Nu este legată chiar de „Produs în Bucovina”, ci mai curând de „către Bucovina” sau „spre Bucovina”, cum avea să se exprime cel care a dat această veste: președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Într-adevăr, forajele erau o problemă – sau mai degrabă rămânerea în urmă la lucrările de foraje geotehnice – iar finalizarea lor dă „aripi” celor care trebuie să întocmească studiul de fezabilitate. Rămâne de văzut cand vor fi finalizate forajele geotehnice și pe tot tronsonul A7 de la Siret la Suceava însă președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur dă semne clare că din nou nu renunță la optimismul său. Cel puțin în ceea ce privește tronsonul de la Pașcani la Suceava al A7. Iar asta pentru că susține că sunt șanse ca, până la finele anului, să se scoată la licitație (de execuție) acest tronson. Probabilitatea ca să se întâmple acest lucru este simbolică, deoarece sunt mai multe condiții de îndeplinit care nu țin de competențele celor care fac studiul de fezabilitate și nici de cele ale șefului administrației județene. În plus, cei care fac acest studiu de fezabilitate ar trebui să facă și proiectul tehnic iar acesta nu se poate finaliza în câteva luni. Totuși, este posibil ca de anul viitor să fie organizată – măcar pentru tronsonul de la Pașcani la Suceava – licitația pentru execuția lucrărilor. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Fosta șefă a Secției de Oncologie, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Tribunalul Suceava a condamnat-o joi, 25 aprilie 2024, pe Anca Ababneh Dumitrovici, medic oncolog, fosta …

One comment

  1. povesti si iar povesti . Asa o autostradä mai ales cea peste Gura-Humorului, CLG:M: V Dornei ;CLUJ ar trebui datä la niste firme germane sau austriece , care fac si treabä , restul sunt färä valoare . doar pierdere de timp.