“Faptele vieţii noastre să fie spre zidirea sufletească şi nu spre sminteala semenilor noştri”

Pastorala Inalt Preasfinţitului Părinte PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, la Naşterea Domnului 2017

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

„Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut sub Lege, din femeie – Sfânta Fecioara Maria n.n.-, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.“ (Gal. 4, 4 – 5).

Plinirea vremii înseamnă plinirea sorocului întrupării Fiului lui Dumnezeu „pentru mântuirea oamenilor“, după cum mărturisim în Simbolul credinţei.

Plinirea vremii înseamnă plinirea stării sufleteşti a oamenilor înstrăinaţi de comuniunea cu Dumnezeu din cauza păcatelor, stare greu de suportat, stare care i-a făcut să-şi dea seama că numai aproprierea sufletească de Dumnezeu prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu care sunt, după cum spune Psalmistul David, „lumină cărărilor – trăirii – mele“ (Ps. 118, 105), poate să le dea pacea adevărată şi deplină a trăirii vieţii lor pământeşti; Dumnezeu dăruieşte omului tot ce are nevoie, numai dacă el vrea să ceară ajutorul Său.

Mântuitorul a întrebat pe slăbănogul de la scăldătoare Vitezda dacă vrea să fie sănătos şi slăbănogul a spus: da; şi Mântuitorul i-a dat vindecare, însănătoşire şi fără să-l arunce în scăldătoare (Ioan 5, 6 – 9); starea sufletească a oamenilor, din vremea de dinainte de întruparea Mântuitorului, ajunşi la limita suportării suferinţelor sufleteşti din cauza păcatelor, deci a lipsei de comunicare cu Dumnezeu, au înţeles că numai la Dumnezeu este scăparea; aceasta ne este arătată de cuvintele consemnate de proorocul Isaia: „Am ajuns ca unii peste care Tu de mult nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura“ (Is. 63, 19); sau cuvintele Psalmistului: „Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară (Ps. 143, 5); Dumnezeu S-a pogorât, la plinirea vremii”, aşa cum a făgăduit strămoşilor noştri Adam şi Eva, după ce au greşit, S-a pogorât pentru „a zdrobi capul şarpelui”, adică puterea diavolului (Fac. 3,15), născându-se cu trupul din pururea Fecioara Maria, mai presus de fire.

Greşeala strămoşilor Adam şi Eva săvârşită în rai a fost cea a neascultării de porunca lui Dumnezeu, anume de a nu mânca din pomul oprit. Diavolul prefăcut în şarpe a spus Evei să nu ia aminte la porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul pomului oprit, numit „pomul cunoştinţei binelui şi al răului“, dându-i asigurarea că „nu va muri“ ci, ”Dumnezeu ştie că, în ziua în care va mânca din fructul acelui pom, li se vor deschide ochii şi vor fi ca Dumnezeu, cunoscând bine-le şi răul. De aceea, femeia Eva, socotind că rodul pomului dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său, Adam, şi a mâncat şi el“ (Fac. 3, 3 – 6).

Stim cu toţii adevărul: cunoştinţa binelui şi a răului este dată nu de cele pământeşti, de gustarea din fructul unui pom, ci de conştiinţa cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, “conştiinţa fiind chipul lui Dumnezeu din om şi ea înseamnă un mănunchi de puteri sufleteşti, anume: raţiunea, voinţa şi simţirea cu care omul se îndreaptă către Dumnezeu printr-o activitate neobosită pentru desăvârşirea sa; înfăptuirea aceste desăvârşiri – viaţa de sfinţenie n.n. – înseamnă asemănarea lui Dumnezeu în om, care se realizează prin împreună-lucrarea harului dumnezeiesc cu silinţele omului“ („Învăţătură de credinţă ortodoxă”, p. 62, Editura I.B.M. al B.O.R. Bucureşti, 2000).

Când omul nu mai ascultă de poruncile lui Dumnezeu, conştiinţa se întunecă şi nu mai poate distinge între bine – rău; răul, păcatul îl stăpâneşte, după cum scrie apostolul în epistola sa: „ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” (II Petru 2, 19).

Cât de lesne de îndeplinit a fost porunca lui Dumnezeu dată strămoşilor în rai; au fost opriţi de a mânca doar numai dintr-un singur pom, în rai fiind „mulţime de pomi fructiferi” (Fac. 2, 9); cât de bun este Dumnezeu cu noi oamenii; El ne dă porunci uşor de îndeplinit; mai mult, tot El ne dă şi ajutorul să le îndeplinim; aceasta după ce am depus toată osteneala să le îndeplinim şi atunci când nu am reuşit pe deplin, El ne vine în ajutor dacă avem conştiinţă, aşa cum spune Mântuitorul „fără El nu putem face nimic” (Ioan 15, 5) – din ceea ce este bine, n.n. Atunci când ni se pare că poruncile lui Dumnezeu sunt greu de îndeplinit, să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Mat. 11, 29 – 30).

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne păstrează în comuniune sufletească cu El; astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne străduim să avem în cugetul nostru acest adevăr, noi toţi: părinţi, dascăli, tineri şcolari şi nu numai.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Dumnezeu, Mântuitorul, S-a întrupat, a venit în lume ca să ne dea puterea „ca să dobândim înfierea” (Gal. 4, 5).

Ne facem fii ai lui Dumnezeu dacă-L primim şi credem în El (Ioan 1, 12), dacă înfăptuim voia Lui care este „sfinţirea noastră” (I Tes. 4, 3). Noi îl primim pe Mântuitorul împărtăşindu-ne cu Preasfântul Său Trup şi Sânge (Ioan 6, 56). „Fără credinţă nu putem fi plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6).

Ca fii ai lui Dumnezeu să ne străduim zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, să ne ferim de orice fel de păcat „care lesne ne împresoară” (Evr. 12, 1); să ne îndreptăm, cât mai des, la scaunul de spovedanie pentru a primi iertarea şi dezlegarea păcatelor, care înseamnă „bucuria mântuirii, sporirea în viaţa de sfinţenie” (II Cor. 7, 1).

Ca fii ai lui Dumnezeu să trăim viaţa în cumpătare, modestie şi smerenie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut cu trup într-o peşteră, în peştera de la Betleem, şi S-a culcat, ca un prunc, într-o iesle; mesajul îngerilor, în noaptea zilei de naştere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2, 14), să ne călăuzească în toate zilele vieţii noastre; agonisita pentru traiul vieţii noastre pământeşti să fie rezultatul unei munci cinstite şi din această agonisită să împărţim şi „fraţilor prea mici” ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Mat. 25, 34 – 46).

Faptele vieţii noastre să fie spre zidirea sufletească şi nu spre sminteala semenilor noştri.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le trăiţi cu pace, întru bucuria mântuirii; Anul Nou să fie binecuvântat de Dumnezeu spre folosul personal şi cel de obşte.

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

PIMEN,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI SI RADAUTILOR