Saturday , April 27 2024

Exploatările forestiere din satul Deia au fost interzise, după un control al Gărzii de Mediu Suceava și al Administrației Bazinale de Apă ”Siret”

La Garda de Mediu Suceava s-au înregistrat 344 petiții, iar alte 43 de petiții la Garda Națională de Mediu – Comisariatul General, referitoare la posibile încălcări ale legislației de mediu la exploatările forestiere din comuna Frumosu, sat Deia.

Reprezentanți ai Gărzii de Mediu Suceava și ai Administrației Bazinale de Apă ”Siret” – Sistemul de Gospodărie a Apelor Suceava au efectuat un control inopinat în data de 17 decembrie a.c. pe raza Ocolului Silvic Vama, zona pârâului necadastrat Măgura, pentru verificarea aspectelor prezentate în sesizări, curs de apă aflat în fondul forestier ce nu intră în administrarea SGA Suceava.

”La data efectuării controlului în această locație nu se desfășurau activități de exploatare forestieră și nici nu s-au identificat utilaje destinate transportului de masă lemnoasă din parchet în depozit. Ulterior, în 19.12.2022, la sediul Ocolului Silvic Vama s-au prezentat documentele emise pentru activitatea de exploatare forestieră din zona verificată. Conform documentelor prezentate, procesul verbal de control preventiv încheiat în data de 12.12.2022 de către reprezentanții OS Vama, s-a dispus măsură de interzicere a exploatării forestiere deoarece podul de gheață pe calea de acces apropiat s-a dezghețat. Prin nota de constatare încheiată cu operatorul care desfășoară activitatea de exploatare forestieră s-a impus o măsură prin care se interzice depozitarea materialului lemnos, a resturilor din exploatare, a deșeurilor și materialelor de orice fel în albiile și zonele de protecție a cursurilor de apă, precum și circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia minoră/majoră a cursurilor de apă”, a informat Garda de Mediu Suceava. (O. N.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …