Thursday , May 16 2024

Escrocul Angelescu, retinut de politisti ieri dupa amiaza

{tefan Radu Angelescu va fi dus `n fa]a instan]ei cu propunere de arestare preventiv\ u `n dosarul pentru care s-a luat m\sura re]inerii, el este acuzat c\ acesta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste cinci miliarde de lei vechi t
Conform unui comunicat de pres\ transmis de IPJ Suceava, poli]i[tii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lâng\ Tribunalul Suceava l-au re]inut pe {tefan Radu Angelescu, de 39 ani, din municipiul Suceava, urm\rit penal de mai mult\ vreme sub aspectul s\vâr[irii infrac]iunilor de evaziune fiscal\ – omisiunea în tot sau în parte a eviden]ierii în actele contabile ori în alte documente legale, a opera]iunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evaziune fiscal\ în forma sustragerii de la efectuarea verific\rilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiv\ ori declararea inexact\ cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, evaziune fiscal\ – eviden]ierea în actele contabile sau în alte documente legale de opera]iuni comerciale fictive [i fals în înscrisuri sub semn\tur\ privat\.
{tefan Angelescu, `n calitate de administrator al unei societ\]i comerciale din localitatea P\tr\u]i, în perioada octombrie – decembrie 2009, nu a înregistrat în eviden]a  contabil\ un num\r de 36 facturi fiscale, în sum\ total\ de 327.285,55 lei, alte 70 facturi fiscale emise c\tre alte p\r]i, în valoare de 407.380,54 lei, sustr\gându-se astfel de la plata impozitului pe profit,  în sum\ de 98.779 lei, [i a TVA, în sum\ de 117.300 lei. Totodat\, acesta a declarat date inexacte cu privire la sediul social principal al societ\]ii, nedeclarând punctele de lucru ale societ\]ii.
În calitate de administrator al unei societ\]i comerciale din municipiul Suceava, în martie 2007 a declarat date inexacte cu privire la sediul principal al societ\]ii [i cele secundare, în scopul sustragerii de la efectuarea verific\rilor financiar – contabile. În  perioada iulie-septembrie 2009, nu a eviden]iat în contabilitate un num\r de 49 facturi fiscale emise, în sum\ total\ de 351.142,38 lei,  sustr\gându-se astfel de la plata impozitului pe profit, în sum\ de 47.212 lei, [i a TVA, în sum\ de 56.065 lei, iar în perioada ianuarie
– iunie 2009, nu a eviden]iat în contabilitate  un num\r de 77 facturi fiscale, în sum\ total\ de 612.267,8 lei, sustr\gându-se astfel de la plata impozitului pe profit,  în sum\ de 82.322 lei, [i a TVA, în sum\ de 97.757 lei.
În luna noiembrie 2009, {tefan Angelescu, în calitate de administrator al   unei alte societ\]i comerciale a înregistrat în eviden]a contabil\  un num\r de 35 facturi fiscale în sum\ total\ de 119.946,75 lei din care TVA în sum\ de 19.151 lei, reprezentând transporturi rutiere, opera]iuni  apreciate ca fiind fictive, iar, prin înregistrarea lor în contabilitatea societ\]ii comerciale, acesta a diminuat baza impozabil\  cu suma de  16.127 lei, reprezentând  impozit pe profit, [i a dedus nejustificat TVA deductibil în sum\ de 19.151 lei, în total  suma de  35.278  lei. Prin s\vâr[irea infrac]iunii de evaziune fiscal\, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sum\ de 563.958 lei, nerecuperat.
Ieri, la ora 15.05, s-a dispus re]inerea lui {tefan Radu Angelescu pentru 24 ore. El este cercetat înc\ din anul 2007 pentru s\vâr[irea în mod repetat a unor infrac]iuni de în[el\ciune [i a altor fapte de natur\ economico-financiar\, în prezent la nivelul S.I.F. Suceava fiind înregistrate plângeri penale de la diferi]i agen]i economici de pe raza jude]ului.
În cauz\  sunt continuate cercet\rile  în vederea  identific\rii [i a altor persoane implicate în s\vâr[irea infrac]iunilor men]ionate anterior, precum [i stabilirea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat, activit\]ile de urm\rire penal\ fiind supravegheate de Parchetul de pe lâng\ Tribunalul Suceava.
Alte afaceri cu iz de ]eap\ ale afaceristului Angelescu
~n luna februarie a anului trecut, Obiectiv de Suceava semnala faptul c\ {tefan Radu Angelescu, o persoan\ deja cunoscut\ pentru ]epele pe care le-a dat unor firme din jude], se reprofilase pe achizi]ionarea de firme cu probleme, c\rora le cerea insolven]a.
Afaceristul `mpotriva c\ruia s-a `nceput urm\rirea penal\ `n mai multe dosare economice, se reprofilase `nc\ de atunci, beneficiind de clemen]a justi]iei rom=ne[ti, spre alte activit\]i aduc\toare de bani.
Astfel, d=nsul a depus la Tribunalul Suceava o cerere de deschidere a procedurii de insolven]\ pentru societatea Forexim Import Export SRL, pe care o cump\rase cu c=teva luni `n urm\ de la Mihai [i Doina Macsim, din Boto[ani. Noul sediu social a fost stabilit `n P\tr\u]i. ~mpotriva schimb\rii sediului social al firmei, Administra]ia Finan]elor Publice municipale Boto[ani a transmis `n instan]\ opozi]ia, pentru c\ societatea se `nregistra cu datorii la bugetul de stat de peste dou\ miliarde de lei vechi.
~n luna octombrie a anului 2009, `mpotriva lui  {tefan Radu Angelescu
s-a `nceput urm\rirea penal\ pentru c\, prin cecuri f\r\ acoperire, a  produs mai multor firme prejudicii de peste 22,5 miliarde de lei vechi.
În data de 23 octombrie a acelui an s-a dispus începerea urm\ririi penale fa]\ de {tefan Radu Angelescu, asociat la SC Fly Distribution SRL Suceava, [i a lui Mario Aurel S\teanu, din municipiul Hunedoara, asociat [i administrator la aceea[i firm\, pentru s\vâr[irea infrac]iunilor de în[el\ciune [i emitere de file cec cu dat\ fals\. Anchetatorii au re]inut c\, în cursul anului 2008, cei doi au ini]iat [i derulat rela]ii comerciale cu cel pu]in cinci societ\]i comerciale din jude]ele Bra[ov, Suceava, Prahova [i Bucure[ti, de la care au achizi]ionat materiale de construc]ii, achitând la început contravaloarea m\rfurilor pentru a câ[tiga încrederea partenerilor de afaceri, iar apoi au emis mai multe instrumente de plat\ – cecuri [i bilete la ordin care au fost refuzate la decontare, întrucât contul societ\]ii nu a fost alimentat, de[i întreaga cantitate de marf\ a fost vândut\, fiind creat astfel un prejudiciu în dauna furnizorilor de 22,5 miliarde de lei vechi. Cei doi  au emis nou\ file cec care au fost completate cu dat\ fals\ sau au fost emise f\r\ a avea completate elementele esen]iale.
Fa]\ de {tefan Radu Angelescu s-a mai dispus începerea urm\ririi penale în luna iunie a anului trecut [i în alt dosar penal, pentru s\vâr[irea infrac]iunii de emitere de fil\ cec cu dat\ fals\, re]inându-se atunci c\ în perioada ianuarie – martie 2008, acesta, ca administrator de firm\ a emis în favoarea mai multor furnizori un num\r de 18 file cec cu dat\ fals\ sau f\r\ a avea completate elementele esen]iale, în scopul de a fi folosite pentru achitarea m\rfurilor achizi]ionate.
Cu [ase ani `n urm\, Angelescu, ca administrator al SC Anpantel Service SRL, a emis cec-uri f\r\ acoperire pentru m\rfuri în valoare de aproape
13 miliarde de lei
{tefan Radu Angelescu, a fost cercetat penal [i `n anul 2006, pentru s\vâr[irea infrac]iunilor de în[el\ciune [i evaziune fiscal\, fapte prin care a provocat un prejudiciu total de 13,5 miliarde de lei vechi. Parchetul de pe lâng\ Tribunalul Suceava a confirmat atunci începerea urm\ririi penale împotriva acestuia. În calitate de administrator la SC Anpantel Service SRL Suceava, firm\ de telecomunica]ii, {tefan Radu Angelescu a achizi]ionat la acea vreme diferite m\rfuri de la societ\]i comerciale din Suceava [i Bucure[ti pentru care a emis file cec, [tiind c\ nu avea disponibil în cont. Astfel, el a provocat un prejudiciu în valoare total\ de 12,9 miliarde de lei vechi.  În urma verific\rilor f\cute atunci de Direc]ia General\ a Finan]elor Publice Suceava, s-a mai constatat c\ {tefan Radu Angelescu nu a înregistrat opera]iuni în eviden]a contabil\ a firmei, sau a efectuat înregistr\ri fictive, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 531 de milioane de lei vechi, la acea vreme.  Un calcul simplu relev\ faptul c\ {tefan Radu Angelescu a prejudiciat statul rom=n, numai prin opera]iunile care au intrat `n aten]ia structurilor Poli]iei [i ale Parchetului, cu aproape opt miliarde de lei vechi, iar pe partenerii de afaceri i-a `n[elat cu peste 45 de miliarde de lei vechi. (Neculai RO{CA)

Vezi si

Ștrandul Sucevei se deschide imediat ce vremea se va mai încălzi

Primăria Suceava este pregătită să deschidă Ștrandul Ițcani, dar acest lucru nu se va întâmpla …