Friday , April 26 2024

Doi bărbați din Putna au fost răniți după ce s-au răsturnat cu mașina într-o zonă accidentată din pădure

Soferul este internat la Spitalul Județean cu politraumatisme, iar pasagerul său a ajuns cu contuzii la spitalul din Rădăuți

Duminică, 8 septembrie, la ora 19.50, Gheorghe I., de 58 de ani, din Putna, împreună cu Claudiu-Marian B., de 21 ani, din aceeași localitate, au ieșit cu autoturismul marca Mitsubishi Pajero, cu număr de Marea Britanie, în pădure în zona Dealului Crucii de pe raza comunei Putna. La un moment dat Gheorghe I., aflat la volan, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, a pierdut controlul autovehiculului și, din cauza terenului accidentat și abrupt, s-a răsturnat, oprindu-se pe platoul situat pe deal. Autoturismul a fost ridicat de un utilaj industrial (TAF), urmând a fi transportat la locuința de domiciliu a lui Gheorghe I.., acesta deplasându-se pe jos circa 1,5 km de la locul producerii accidentului până pe DC Putna, unde se afla un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Rădăuți, care i-a oferit îngrijiri medicale, după care l-a preluat și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. De aici, pacientul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu „politraumatism prin autoaccidentare”. Claudiu-Marian B., pasagerul din Mitsubishi, a relatat polițiștilor că s-a deplasat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „contuzie șold”. În cauză urmează a se efectua cercetări cu privire la infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. (O.S.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …