Sunday , May 19 2024

Direcția Silvică Suceava – precizări referitoare la Raportul Curții de Conturi pe anul 2015, privind activitatea Regiei Naționale a Pădurilor (RNP)

Cadrul legal pentru deciziile luate de RNP sunt detaliate într-un comunicat de presă 

 directia silvica [800x600]

Intr-un comunicat de presă transmis ieri dimineață de către RNP – Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Suceava, s-a considerat că, în urma articolelor recente din presă referitoare la Raportul Curții de Conturi privind activitatea Regiei Naționale a Pădurilor pe anul 2015 trebuie făcute mai multe precizări.

Prin Raportul de Control nr. 4719 și Decizia 13/2016, Curtea de Conturi a recomandat efectuarea demersurilor legale, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pentru identificarea, deli­mitarea și constituirea unor perimetre de regenerare a terenurilor parcurse cu tăieri unice sau definitive, în pădurile proprietate privată pentru ”circa 500.000 de hectare de pădure neadministrată forestier”.

„Având în vedere că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este administratorul fondului forestier de stat, nu are atribuții legale în derularea acestei activități și nu deține informații despre suprafețele aflate în altă formă de proprietate decât cea a statului român și neadministrate forestier, s-a adresat autorității publice centrale care răspunde de silvicultură pentru obținerea acestor date și stabilirea unei modalități de aplicare a măsurilor recomandate de auditorii Curții de Conturi a României.

Până în prezent, solicitarea transmisă de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anul trecut nu a fost soluționată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

„Menționăm că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își îndeplinește toate obligațiile legale privind regenerările pădurilor din fondul forestier de stat, numai în anul 2015, la care face referire Curtea de Conturi, depășindu-și ținta de împădurire pentru suprafața forestieră administrată, planul anual de regenerare fiind realizat în proporție de 110,6%, adică 16.732 de hectare prin regenerări naturale și artificiale, pentru care s-au investit 109,6 milioane de lei.”

Același comunicat de presă arată că „în cei peste 25 de ani de activitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au fost regenerate natural și artificial 528.000 de hectare din fondul forestier de stat.

Cât privește contribuțiile la Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a folosit formula de calcul recomandată de Ministerul Finanțelor Publice, o altă formulă de calcul, precum cea recomandată de auditorii Curții de Conturi a României, putând să creeze un prejudiciu la Bugetul de Stat de peste 1,6 milioane de lei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu a înregistrat și nu înregistrează restanțe la Bugetul de Stat, Fondul de Conservare și la Fondul de Mediu. De altfel, pentru Fondul de Conservare există conturi distincte, fondurile neputând fi folosite în alte ­sco­puri decât cele prevăzute de legislația în vigoare.

De altfel, în anul 2015, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a vărsat la Bugetul Consolidat de Stat, în total, peste 540 de milioane de lei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este administratorul fondului forestier de stat, în suprafață de 3,145 milioane de hectare, și respectă întocmai cadrul legal existent”.

Acest comunicat, cuprinzând o descriere a modului în care s-a operat  în structurile ROMSILVA, inclusiv la Direcția Silvică Suceava, cu argumentația legală, a fost transmis de Biroul de Presă al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA. (N.R.)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …