Saturday , April 27 2024

Diaspora suceveană este tot mai interesată de viitoarea autostradă A7

După ședința de joi cu privire la situația proiectului autostrăzii A7, ședința de vineri de la Sala Unirii din palatul Administrativ al Sucevei – de data aceasta cu reprezentanți ai Diasporei – a avut în vedere din nou același proiect al autostrăzii.

Fără a fi neglijate și alte discuții, este de remarcat că reproșurile privitoare la autostradă, așteptările și discuțiile în general nu au fost tocmai puține la întâlnirea cu sucevenii din Diaspora.

De altfel, cum avea să declare și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur în cadrul ședinței de vineri, sucevenii din Diaspora vor să lanseze proiectul „Suceava la Autostradă”, Gheorghe Flutur a spus că o legătură a localităților din județ către viitoarele autostrăzi din zona Moldovei va duce la o dezvoltare mult mai mare a întregii zone. „Trebuie să lansăm un proiect Suceava la Autostradă. Alta va fi viziunea dacă Dolhasca are autostradă până la Iași. Când faci naveta din Dolhasca pe autostradă până în Iași, dar eu sper să o facă invers, cei din Iași spre noi și să avem de lucru în Dolhasca, o să faci o oră. Calculezi altfel timpul decât dacă ai fi pe drumul normal. Sau Vatra Dornei foarte aproape de A8, pentru că eu sper ca și autostrada Unirii Iași – Târgu Mureș să se dea drumul. Și dacă noi tăiem muntele la Bilbor să ieșim în Toplița la A8 gândiți-vă cu cât scurtăm drumul spre București. Ca să nu mai spun spre Occident. Unii o să spună când? Simplu nu este și făceam un calcul. Pentru A7 a durat proiectarea șase ani. Au început-o în 2016 și până la Pașcani din păcate a durat șase ani. Acum mai grăbim noi lucrurile spre Suceava. Dar sunt atâtea elemente de birocrație că nu vă imaginați. Rolul nostru este să ne întâlnim de atâtea ori până să le deblocăm … Și dumneavoastră cei care sunteți mai supărați aveți motive serioase, pentru că birocrația asta care din păcate e și pe la Bruxelles de multe ori a omorât și proiectele noastre”, a spus Gheorghe Flutur.

Printre participanții la ședința CJ Suceava din data de 18 august s-au numărat și  PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar ar Arhiepiscopiei Sucevei și Răduților, senatorul Daniel Cadariu, prefectul Alexandru Moldovan, dar și primarul Sucevei, Ion Lungu. La rândul său, acesta a avut câte ceva de spus cu privire la autostrada A7. „Am participat astăzi la Consiliul Județean Suceava, la invitația domnului președinte Gheorghe Flutur, la discuții cu persoanele care lucrează în străinătate cunoscuți sub numele de Diaspora. Am prezentat eforturile pe care municipalitatea le face pentru a crea din Suceava un “oraș ca afară”. O problemă delicată pe care îi împiedică pe unii să se întoarcă acasă este problema locurilor de muncă. Sunt convins că odată cu ajungerea autostrăzii A7 la Suceava, va crește numărul investitorilor și vor fi create locuri de muncă”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …