Saturday , May 18 2024

Dezechilibre salariale majore în administrațiile locale

Primarul Ion Lungu speră ca Legea salarizării unice să rezolve inegalitățile salariale din instituțiile publice. Aceste dezechilibre nu ar încuraja, conform primarului Ion Lungu, performanța în muncă în ceea ce îi privește pe funcționarii publici

lungu 1 febr 2017

Primarul Ion Lungu a arătat că speră ca Legea salarizării unice să rezolve inechitățile salariale din instituțiile publice. Conform acestuia, Primăria Suceava a transmis și a primit deopotrivă solicitări din partea altor primării ale municipiilor reședință de județ privind cuantumul salariilor acordate diferitelor categorii de personal, astfel încât să poată fi realizată o uniformizare a salariilor, conform noilor reglementări persoanele care au aceeași funcție, același grad, aceeași vechime în muncă și aceleași condiții de studii, trebuind să aibă același salariu.

“O problemă la care se discută și aparține de buget în această perioadă este cea legată de aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 privind salarizarea unitară la nivelul municipiilor. Conform deciziei, prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în special aceleași condiții de studii, angajații trebuie să aibă același salariu. Ca atare, am primit foarte multe solicitări de la municipii reședință de județ din țară, de la Asociația Municipiilor din România. Am făcut și noi aceste solicitări, prin care cerem să vedem ce salarii au cei de la alte municipii, în așa fel încât să putem face această salarizare unitară așa cum spune decizia Curții Constituționale”, a arătat ieri primarul Ion Lungu.

Primarii din țară, îngrijorați că nu vor avea fonduri să suporte creșterile salariale

Primarul a mai arătat că din discuțiile avute cu ceilalți primari ai municipiilor reședință de județ a înțeles că aceștia ar fi destul de îngrijorați din cauza noilor prevederi, care aduc și o creștere a cheltuielilor salariale pe care primăriile vor fi nevoite să le suporte din fonduri proprii. Totuși, Ion Lungu a menționat că Primăria Suceava are venituri destul de mari și va reuși să suporte și costurile aduse de creșterile salariale ce vor fi făcute.

“Am vorbit cu primarii din țară, care sunt disperați pentru că au crescut foarte mult cheltuielile cu salariile și consumă foarte mult din veniturile proprii. Noi avem noroc că avem veniturile proprii mai mari și ele au crescut de la an la an. Salariile de la Primăria Suceava sunt în prima parte a clasamentului. Noi avem incluse încă din anul 2015 sporul de vechime, indemnizația de conducere și celelalte sporuri sunt incluse în salarii și odată introduse în salarii se ia ca salariu de încadrare acel salariu și aici, din câte știu eu, suntem în prima parte a clasamentului. Din punctul meu de vedere apar dezechilibre majore. Astăzi, eu nu sunt în top zece la salariile din Primărie. Directorii din Primărie au salarii mai mari decât primarul și mă refer la salarii de încadrare, nu mai spun și de venituri”, a declarat ieri Ion Lungu.

Acesta a mai arătat că, din punctul său de vedere, trebuie aplicată cât mai repede posibil legea unică a salarizării, care să diminueze dezechilibrele apărute în ceea ce privește salariile plătite în primăriile municipiilor reședință de județ din țară, dar mai ales cele apărute între salariile angajaților din aceeași primărie. Aceste dezechilibre nu ar încuraja, conform primarului Ion Lungu, performanța în muncă în ceea ce îi privește pe funcționarii publici.

“Cred că trebuie urgent aplicată Legea unică a salarizării și sper să se întâmple acest lucru în acest an pentru că altfel sunt niște dezechilibre și la nivel de unitate și să nu mai discutăm între unități: primării, consilii județene și aici discutăm de primăria reședință de județ, să nu mai spun raportat la adminis­trația centrală, unde dezechilibrele sunt mult mai mari. De aceea cred că este necesar să aducă o echitate în societate din punct de vedere al salarizării Legea unică a salarizării pentru că lucrurile, din punctul meu de vedere, scapă de sub control. Se dau decizii ale Curții Constituționale, se fac majorări la diferite categorii de salariați: 20% funcționarii publici, nu sunt luați în calcul de niciun fel cei contractuali, 50% la actori. Apar aceste dezechilibre care nu sunt corecte și nu stimulează munca și performanța la autoritățile locale”. (A.I.)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …