Saturday , April 27 2024

Continuă demersurile pentru spitalele de la Dorna și Fălticeni, precum și pentru alocarea unui elicopter SMURD pentru  zona de munte

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a discutat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o săptămâna trecută la Ministerul Dezvoltării, cu privire la construirea unui spital în municipiul Vatra Dornei.

image description

Odată cu investițiile făcute în Vatra Dornei, spitalul va atrage tineri medici, care nu vor opta pentru cariere în alte spitale din țară. Trebuie precizat că investiția de la Vatra Dornei va fi realizată prin Compania Națională de Investiții. „Urmează să ne întâlnim cu primarul și directorul spitalului din Vatra Dornei, pentru că dorim să construim un spital. La peste 100 de kilometri de capitala județului Suceava, Vatra Dornei are nevoie de un spital și de mărirea numărului de secții în stațiune, pentru că astăzi, acolo sunt 4 sau 5 secții funcționale”, a afirmat Gheorghe Flutur. De asemenea, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Dezvoltării s-a discutat și despre finalizarea spitalului din Fălticeni. „Am discutat și despre dotările de la Fălticeni”, a mai transmis Gheorghe Flutur, menționând că finalizarea unității spitalicești se află pe lista sa de priorități.

De asemenea, tot săptămâna trecută, la București, Gheorghe Flutur a reiterat solicitarea pe care a făcut-o mai demult ministrului de Interne pentru un elicopter SMURD pentru zona de munte a județului. În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri, după instalarea în funcție a subprefecților Laura Morar și Daniel Prorociuc, șeful administrației județene sucevene a precizat că „Ministerul Sănătății se află în procedură de achiziție pentru câteva elicoptere, dar m-am dus în întâmpinare să se țină seama că în zona de Nord-Est a României, în Carpații Orientali, la Vatra Dornei, este nevoie de un elicopter SMURD”, sens în care a adus foarte multe argumente legate de patrulările de care avem nevoie pe timp de vară privind incendiile posibile de păduri, privind avalanșele pe timp de iarnă, dar și la diverse accidente în zone greu accesibile. El a declarat că a discutat cu ministrul de Interne și despre intenția acestui minister de pentru construcția de heliporturi la nivel național, în toate județele pentru elicopterele SMURD. (D.P.)

 

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …