Wednesday , May 15 2024

Comisia UNESCO cere retragerea unui spot în care se spune că Cetatea Sucevei e în patrimoniul UNESCO

medieval Cetatea ansamblu [800x600]


Comisia UNESCO din Parlament a solicitat retragerea sau modificarea unui spot publicitar în care se spune în mod greşit că Cetatea de Scaun a Sucevei ar fi în patrimoniul UNESCO şi a sesizat în acest sens Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, prin preşedintele Constantin Traian Igaş, a înaintat o adresă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care sesizează apariţia unui spot publicitar referitor la Programul Operaţional Regional, operat în România de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în care muzeograful Ciprian Popovici afirmă că Cetatea de Scaun a Sucevei, restaurată cu fonduri europene, ar fi în patrimoniul UNESCO.
În conformitate cu datele oficiale furnizate de Institutul Naţional al Patrimoniului, organism naţional cu atribuţii în domeniul patrimoniului naţional, şi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă şi Cultură (UNESCO), Cetatea de Scaun a Sucevei nu figurează pe Lista patrimoniului mondial UNESCO din România, se spune în comunicatul Comisiei UNESCO.
“Ca urmare a acestor precizări, s-a cerut să se întreprindă demersurile necesare pentru retragerea sau modificarea spotului publicitar respectiv”, se mai spune în comunicat. Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), Cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi Centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999). t

Vezi si

Ștrandul Sucevei se deschide imediat ce vremea se va mai încălzi

Primăria Suceava este pregătită să deschidă Ștrandul Ițcani, dar acest lucru nu se va întâmpla …