Saturday , April 27 2024

Cinci hoți care au furat telefoane de un milion de lei, trimiși în judecată. Au dat lovituri și în Suceava. Acționau în 2 minute, la 5 dimineața, cu cagule și mașini cu numere furate

Hoții foloseau leviere și șurubelnițe pentru forțarea ușilor magazinelor, fiind îmbrăcați în negru și având cagule pe cap u după ce intrau în magazin, de obicei la ora 5 dimineața, în maximum 2 minute reușeau să spargă vitrinele de unde sustrăgeau telefoane și alte produse de valoare, pe care le transportau în sacoșe de rafie și genți tip sport, după care fugeau de la locul faptei cu mașini având numere de înmatriculare furate de la autoturisme parcate în zonă 

Procurorii Parchetului General au trimis ieri în judecată cinci hoți, acuzați că au spart magazine din Capitală și mai multe județe printre care și Suceava, de unde au sustras telefoane mobile și alte produse electronice în valoare de peste un milion de lei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, inculpații, având fețele acoperite și purtând pe mâini mănuși, prin forțarea cu leviere sau șurubelnițe a ușilor de acces din magazine cu profil de comerț cu produse electronice și electrocasnice, situate în București și județele Brașov, Galați, București, Iași, Vrancea, Satu Mare, Suceava și Dolj, au pătruns în interior, de unde au sustras telefoane mobile și alte produse electronice de valoare însemnată, pe care le introduceau și cărau în niște genți tip sport și sacoșe de rafie, prejudiciul total fiind de 1.148.341.

Ca mod de operare, procurorii susțin că hoții alegeau magazinul pe care urmau să-l spargă după niște criterii: poziționare, volumul și valoarea produselor electronice comercializate, gradul de vulnerabilitate al sistemelor de închidere a ușilor de acces).

Cel puțin unul dintre hoți se deplasa cu 1-2 zile înainte la adresa unde se afla acest magazin. Acolo verifica atât exteriorul magazinului, pentru a observa poziționarea căilor de acces, eventuale camere de supraveghere, cât și în interior, pentru a observa unde se aflau poziționate vitrinele ce conțineau telefoane mobile sau alte produse electronice de valoare mare. Această etapă a pregătirii faptei era extrem de importantă întrucât, în momentul săvârșirii efective a infracțiunii, membrii grupării care acționau în interiorul magazinului nu trebuiau să stea în incintă mai mult de 1-2 minute, pentru că alarma de efracție se activa în momentul pătrunderii în magazin.

În momentul în care hotărau să acționeze, membrii grupării, fie că se aflau în orașele de domiciliu, fie că se aflau în București sau Ilfov, plecau spre orașul unde se afla magazinul vizat cu două autovehicule, din care unul era folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii, iar pe cel de-al doilea îl foloseau, ulterior comiterii infracțiunii, pentru a transporta bunurile sustrase. Aceștia lăsau telefoanele folosite în mod uzual, unele chiar abonamente, la domiciliu sau în locurile unde dormeau, având asupra lor doar numerele de telefon “de faptă”, toate achiziționate noi, precum și unul sau două cartele SIM cu terminale mobile pe care le foloseau în special pentru trafic de internet.

În acele momente, hoții țineau legătura exclusiv între ei sau cu soțiile de pe aceste telefoane “de faptă”.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că inculpații au folosit pentru deplasare, către și de la locul săvârșirii infracțiunii, diferite autoturisme pe care le schimbau periodic și cărora, în zona comiterii faptelor, le aplicau plăcuțe cu numere de înmatriculare furate, pe care le sustrăgeau cu puțin timp înainte de la alte autoturisme parcate în apropiere.

După ce plecau de la locul faptei, inculpații aruncau numerele de înmatriculare furate, circulând în continuare cu numerele reale ale autoturismului.

Pe traseul spre locul săvârșirii infracțiunii, membrii grupării efectuau permanent manevre de contra filaj. Când ajungeau în localitatea unde era amplasat magazinul, cu o seara înainte de comiterea faptei, aceștia verificau zona învecinată, precum și gradul de izolare pe timpul serii și nopții a proximității căilor de acces în magazin, fapt ce putea facilita sau îngreuna activitatea infracțională din momentul comiterii faptei propriu-zise.

În momentul pregătirii și comiterii faptelor, de regulă între orele 05,00 – 06,00, cei cinci inculpați, îmbrăcați în haine de culoare închisă și cu fețele și mâinile acoperite (purtând cagule sau alte articole vestimentare care le acoperă figura, iar pe mâini mănuși), prin forțarea cu leviere sau șurubelnițe a ușilor de acces ale magazinelor menționate mai sus, pătrundeau în incinta acestora fără să țină cont de declanșarea sistemelor de alarmă antiefracție și spărgeau geamurile ­vi­trinelor, unde se aflau depozitate telefoanele mobile și alte produse electronice de valoare însemnată, pe care le introduceau în niște genți tip sport sau în sacoșe de rafie și le transportau rapid până la autoturismul cu care veneau, părăsind în trombă locul faptei, până la venirea firmelor de pază”, spun procurorii.

Parchetul menționează faptul că trei dintre membrii acestei grupări au fost condamnați în alte țări europene pentru infracțiuni similare, săvârșite pe teritoriul acestora.

În cursul urmăririi penale, față de trei inculpați au fost dispuse succesiv măsuri preventive, res­pectiv arestarea preventivă, arestul la domiciliu și controlul judiciar, în prezent aceștia fiind în ­li­bertate. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 București.

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …