Wednesday , May 15 2024

Bucovina Rădăuți s-a ținut tare în amicalul din Copou

Echipa rădăuțeană a pierdut marți, în fața gazdelor de la Politehnica Iași, cu scorul de 3-5

Bucovina Rădăuți a suferit prima înfrângere de la startul pregătirilor de iarnă, după ce a pierdut marți, în fața divizionarei secunde Politehnica Iași, cu scorul de 3-5, într-un meci amical disputat pe terenul sintetic din Copou.

Formația ieșeană s-a impus prin golurile marcate de Dumitru (două), Farcaș (două) și Cristea. De partea cealaltă, oaspeții au deschis scorul prin Florescu, au egalat pentru 2-2 la pauză prin Aftanache și au închis tabela prin nou-intratul Baciu.

Bucovina: Butnariu – Şpac, Dumitraș, Florescu, Coajă, Stroe, Coroamă, Aftanache, Leonte, Plămadă, Săhlean. Antrenor: Marius Lup. Au mai intrat: Svichi, Baciu, Popovici, Cimbru, Stoian și Derevlean.

Gruparea rădăuțeană câștigaseră precedentele șase meciuri amicale: 4-2 cu Politehnica Iași, 3-0 cu FC Botoșani, 6-0 cu Juniorul Suceava, 4-0 cu Viitorul Darabani, 6-0 cu FC Botoșani U19 și 4-1 cu CSM Pașcani.
Bucovina mai are programat un singur joc de verificare până la reluarea campionatului Ligii a III-a, sâmbătă, cu Foresta.

În prima etapă a sezonului de primavară, programată pe 11 martie, gruparea rădăuțeană va juca pe teren propriu în compania celor de la CSM Bacău. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

CSU Suceava merge la Baia Mare cu gândul la o victorie care să o propulseze pe locul 6

Echipa antrenată de Bogdan Şoldănescu joacă pe terenul lui Minaur, miercuri, de la ora 18.00, …