Friday , April 26 2024

Bărbat din Negostina, condamnat la 12 ani de închisoare, după ce și-a violat în mod repetat fiica minoră

Individul, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat pe 18 iulie 2021, fiind acuzat de viol în formă continuată. Fata are acum 13 ani, dar, conform procurorilor, tatăl său a abuzat-o în mod repetat încă din 2017.

Judecătorii din Rădăuți l-au condamnat la 12 ani de închisoare pe V.C., un bărbat de 44 de ani din Negostinaâ Bălcăuți, pentru viol în formă continuată, asupra fiicei sale minore. Decizia nu este definitivă.

Reamintim că în iulie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți l-au reținut  pe suspectul V. C. (44 de ani), din satul Negostina, comuna Bălcăuți, pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată. În acest caz există probe din care rezultă faptul că în perioada 2017 – 2021, cu o frecvență de aproximativ patru acte materiale/an, prin constrângere, punerea în imposibilitatea de a-și exprima voința sau profitând de această stare, inculpatul V. C. a întreținut raporturi sexuale normale, în repetate rânduri cu fiica sa minoră în vârstă de 13 ani, în perioada în care aceasta avea vârsta cuprinsă între nouă și respectiv 13 ani, victimă minoră care se afla în îngrijirea și educarea inculpatului, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate datorită vârstei și faptului că locuia împreună cu tatăl ei. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți a admis solicitarea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului V. C..

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …