Friday , April 26 2024

Avocaţii din Humor fac corp comun cu magistraţii împotriva desfiinţării Judecătoriei şi Parchetului din Gura Humorului

Judecatoria_Gura_Humorului

Intr-un memoriu public sunt explicate raţiunile pentru care cele două instituţii ar trebui să funcţioneze în continuare, în ciuda aprecierii făcute de comisia interministerială care recomandă ca acestea ar trebui desfiinţate

 
Când magistraţii şi ceilalţi lucrători ai Judecătoriei şi Parchetului de la Gura Humorului nu au dorit să facă corp comun împotriva propunerii pe care o comisie interinstituţională formată din reprezentanţi ai diferitelor structuri din cadrul Ministerului Justiţiei care şi-au propus să desfiinţeze Judecătoria şi Parchetul din oraşul Gura Humorului a venit rândul avocaţilor să facă public faptul că Judecătoria din Humor nu trebuie să fie desfiinţată, pentru că activitatea acesteia şi a parchetului din subordinea ei este cu adevărat utilă justiţiabililor din zonă. Un număr de zece avocaţi care lucrează în principal cu Judecătoria şi Parchetul din Gura Humorului – Lenuţa Moroşan, Lidia Buburuzan, Mihaela Antonovici, Loredana Horga, Maria Hârşiu, Alis Ionaşcu, Iulian Opaiţ, Viorel Ignat şi Loredana Dolcean alături de majoritatea magistraţilor şi personalului auxiliar din instanţa de la Gura Humorului prezintă motivele pentru care desfiinţarea acestor structuri de instanţă şi parchet nu se impun.
Judecătoria Gura Humorului, o istorie de 112 ani
Judecătoria Gura Humorului are în circumscripţia sa două oraşe şi zece comune cu satele aferente, îşi desfăşoară activitatea într-o clădire din centrul oraşului Gura Humorului, construită în anul 1901. În această clădire, a funcţionat Judecătoria şi Tribunalul Gura Humorului până în anul 1965, fiind cunoscută sub denumirea de „Palatul de Justiţie”; din acel an până în anul 1975 a avut destinaţii administrative, după care până în anul 1996 a funcţionat ca muzeu etnografic.
Clădirea judecătoriei, cu toate că are o vechime de peste 100 ani, constituie un sediu adecvat pentru funcţionarea instanţei .
Prin Decizia nr. 33/29.07.2009 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii: “Reparaţii capitale la sediul Judecătoriei Gura Humorului”, respectiv, valoarea totală de 749.417 lei. A fost înlocuită învelitoarea din tablă, cu tablă Lindab, tâmplăria din lemn cu tâmplărie de lemn stratificat, a fost refăcută faţada, finisajele interioare. Lucrarea a fost finalizată în termenul prevăzut, în luna noiembrie 2010.
Din anul 2011, judecătoria funcţionează cu un număr de şase judecători şi 17 angajaţi respectiv personal auxiliar şi contractual. În raport cu nr. de judecători, personal auxiliar şi baza materială existentă, la această instanţă, pot fi puse în aplicare, fără nicio problemă, noile coduri. Pentru anul 2013 a fost alocată suma de 485.000 de lei pentru lucrări de reparaţie în incinta instanţei, curte, garaj, clădirea unde a funcţionat cartea funciară şi nu pentru sediul în care funcţionează efectiv judecătoria.
Activitatea magistraţilor, peste media naţională
Volumul de activitate în perioada 2010-2012 a fost de 3.638 de cauze, ca medie multianuală, astfel că primul criteriu considerat ca unul de selecţie privind desfiinţarea unor instanţe, nu a fost îndeplinit. Cu privire la cel de-al doilea criteriu, respectiv circumscripţiile teritoriale ale judecătorilor şi parchetelor de pe lângă acestea şi posibilităţile de rearondare a localităţilor în cazul instanţelor şi parchetelor desfiinţate arătăm că numărul total al populaţiei localităţilor propuse spre rearondare este de 10.303 locuitori. Cât priveşte infrastructura (rutieră – feroviară), distanţele de parcurs până la sediile instanţelor şi parchetelor la care vor fi arondate localităţile din cadrul acestei instanţe, sunt de cel puţin două ori mai mari. Numărul populaţiei din localităţile arondate este de 60.214 locuitori.
Nici cel de-al patrulea criteriu, referitor la situaţia sediilor instanţelor sub aspect juridic şi funcţional, precum şi cheltuielile înregistrate, nu a fost îndeplinit.
Avocaţii, magistraţii şi lucrătorii instanţei de la Judecătoria Gura Humorului au explicat că instituţia dispune de toate spaţiile necesare atât pentru desfăşurarea şedinţelor de judecată cât şi pentru celelalte activităţi: arhivă, relaţii cu publicul, bibliotecă, birouri pentru fiecare judecător, birouri pentru grefieri.
Toate aceste compartimente au fost renovate în anul 2010 şi amenajate corespunzător desfăşurării activităţi în condiţii optime de muncă. În curtea Judecătoriei există o clădire anexă în care a funcţionat până la data de 31 mai 2013 Biroul Cadastral de Publicitate Imobiliară, iar în prezent este la dispoziţia instanţei putând fi folosit pentru şedinţele Camerelor de Consiliu, audiere minori, probaţiune, bibliotecă, depozitare arhivă.
Ce s-ar pierde dacă instanţa de la Humor s-ar desfiinţa
“Prin desfiinţarea acestei instanţe, s-ar distruge baza materială existentă, lucrările efectuate în anul 2010 şi ar fi necesară o cheltuială în plus cu asigurarea pazei, clădirea fiind proprietatea Ministerului Justiţiei. Prin desfiinţarea Judecătoriei Gura Humorului nu se face economie la bugetul ministerului, având în vedere cheltuielile cu decontările ce urmează a fi făcute în urma redistribuiri personalului la alte instanţe (deplasări, chirii) în schimb s-ar aduce un mare deserviciu populaţiei din zona teritorială arondată, prin deplasări la distanţe mult mai mari în spaţii neadecvate şi cu condiţii necorespunzătoare de muncă. Desfiinţarea acestei instanţe, atrage desfiinţarea parchetului, posturilor de pază cu jandarmi, diminuarea drastică a activităţilor de carte funciară, a activităţii notariatelor şi implicit scăderea taxelor ce se fac venit la bugetul statului sau la bugetul local şi al numărului de persoane angajate la aceste instituţii. Pentru aceste motive, propunem reanalizarea cu mare atenţie a criteriilor de selecţie şi evaluare privind desfiinţarea acestei instanţe, întrucât la Judecătoria Gura Humorului este activitate, acest lucru reflectându-se în faptul că în ultimii trei ani, ne-am situat pe locul întâi ca şi operativitate, comparativ cu celelalte instanţe de pe raza Curţii de Apel Suceava” se arată în memoriul transmis atât presei locale cât şi instanţelor superioare asumat de avocaţi, magistraţi şi angajaţi ai Judecătoriei Gura Humorului.
La începutul acestei luni, Obiectiv de Suceava anunţa că, un grup de lucru interinstituţional CSM, MJ şi PICCJ a propus, în urma unei analize efectuate, desfiinţarea a 30 de instanţe şi a parchetelor pe de lângă acestea. In cadrul Curţii de Apel Suceava, vizate sunt judecătoriile şi parchetele din Gura Humorului şi Darabani din judeţul Botoşani. Grupul de lucru interinstituţional format din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) Ministerul Justiţiei (MJ) şi Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie amintit anterior a propus desfiinţarea a 30 de instanţe şi a parchetelor pe de lângă acestea. Raţiunea este de ordin economic, dar vizând şi gradul de ocupare a magistraţilor – procurori şi judecători de la parchetele şi instanţele vizate. Printre acestea se numără şi judecătoria de la Gura Humorului, cu Parchetul aferent. (N.R.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …