Saturday , April 27 2024

Au început emoţiile pentru cadrele didactice care doresc să se titularizeze în învăţământ

isj

Până pe data de 27 iunie aceştia vor susţine probe practice sau vor fi asistaţi la ore. Profesorii care nu vor obţine minim nota cinci, nu vor susţine proba scrisă u nota obţinută la această probă practică va avea o pondere de 25% în media finala

Cadrele didactice care doresc să se titularizeze pentru anul şcolar 2014-2015 vor susţine probe practice şi vor fi inspectaţi la clasă până pe data de 27 iunie. Candidaţii vor fi evaluaţi cu note de la 1 la 10, iar la aceste probe nu se depun contestaţii. Nota obţinută la proba practică în profilul postului sau la inspecţia specială la clasă va avea o pondere de 25% în media de repartizare, iar cei care nu obţin la aceste probe minim nota cinci, nu vor putea participa la proba scrisă, iar nota obţinută la această probă va avea o pondere de 75% în media finală de repartizare.
Pentru cele 518 de catedre vacante, s-au depus 846 de dosare, dintre care 552 la Centrul de Examen nr. 1 de la Colegiul Tehnic “Al. Ioan Cuza” Suceava şi 294 la Centrul nr. 2 de la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava. In perioada 21-23 mai s-au validat cererile de înscriere. Pentru absolvenţii 2014, cererile de înscriere vor fi validate în intervalul 14-16 iulie 2014, urmând ca pe data de 21 iulie să se susţină proba scrisă. Pe data de 25 iulie se vor afişa rezultatele. La nivelul judeţului Suceava s-au stabilit aceste două centre de concurs la Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi la Colegiul Tehnic “Petru Muşat”, fiind împărţite pe discipline.Sunt în acest moment 518 de posturi vacante pentru anul şcolar 2014-2015, dintre care doar 91 au viabilitate de patru ani, restul de 427 fiind pentru suplinire, având viabilitate mai mică de patru ani. 281 dintre aceste posturi sunt în mediul rural, iar diferenţa în mediul urban, iar 396 sunt catedre complete în timp ce pentru 122 de posturi nu sunt orele necesare formării unei catedre. Doar pe cele 91 de posturi cu vialibilate de cel puţin patru ani, se poate titulariza ca titular în anul şcolar viitor, un candidat ce va obţine minim nota 7,00 la Concursul naţional. Dintre acestea, 47 sunt în mediul urban, iar 44 sunt în mediul rural. Dacă ne raportăm la discipline, sunt vacante 14 posturi de mate-matică, 13 posturi de tehnică pentru ingineri şi maiştri, 11 catedre sunt vacante pentru educatoare, iar 10 pentru învăţătoare. La acestea se mai adaugă opt posturi libere pentru profesorii de educaţie fizică, şase pentru învăţământul special, patru catedre vacante pentru profesorii de biologie şi doar trei posturi libere pentru profesorii de limbă şi literatură română. In anul şcolar 2014-2015, cadrele didactice care vor dori să se titularizeze, vor avea libere şi câte două posturi pentru disciplinele educaţie muzicală, limbă ucraineană, istorie şi informatică şi câte un post pentru arhitectură, chimie-fizică, educaţie vizuală, religie ortodoxă, religie penticostală, restaurare, socio-umane, geografie, fizică, istorie-geografie, limba franceză, limba engleză, limba polonă şi limba rromani.
Concursul naţional unic pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învăţământul preuniversitar de stat are ca scop selectarea candidaţilor pentru ocuparea posturilor pentru titularizare, respectiv suplinire. Toţi candidaţii vor susţine concursul pe baza aceloraşi subiecte şi vor avea ca timp de lucru patru ore. Candidaţii care vor obţine la concursul naţional unic minimum nota 7,00 se pot titulariza în ordinea descrescătoare a mediilor pe posturile vacante, în limita numărului de catedre din lista afişată pentru concurs. Pentru a putea fi repartizaţi pe un post pentru suplinire, candidaţii trebuie să obţină minim nota 5,00. Pentru lucrările scrise a căror notă de până la 9,50 a fost contestată, nota acordată iniţial se modifică, prin creştere sau descreştere, dacă între nota acordată de comisia de contestaţii este o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Pentru lucrările scrise a căror notă este cel puţin 9,50, nota definitivă este cea acordată de comisia de contestaţii.
Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la specializările învăţători, şi anume 131 de candidaţi şi pentru Limba şi Literatura română, unde sunt 110 de candidaţi înscrişi. Urmează profesorii de educaţie fizică, unde s-au depus 72 de dosare, cei de geografie şi limbă engleză cu câte 59 de candidaţi. Pentru locurile vacante de la învăţământul tehnic s-au depus 62 de dosare. Nu sunt mulţi în schimb cei ce doresc un post de profesor de limbă rromani sau de profesor de religie penticostală, aici având doar câte un candidat. (Cristina RUSTI)
 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …