Wednesday , May 15 2024

Astăzi începe repartizarea dozelor de vaccin antigripal în judeţ

Fiecare medic de familie va primi câte 15 doze . De mâine începe campania de vaccinare u la sediul DSP a ajuns un număr de 5.560 de doze de vaccin antigripal 

vaccin

La sediul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a ajuns prima tranşă de 5.560 de doze de vaccin antigripal, doze necesare derulării campaniei de vaccinare, începând de mâine, 15 octombrie. Dozele vor fi destinate medicilor de familie, câte 15 doze, chiar dacă iniţial s-a discutat despre un număr de zece doze şi unităţilor sanitare unde personalul este expus infecţiei gripale. “S-a recalculat totul, în funcţie de necesarul transmis de unităţile spitaliceşti din judeţ, iar medicii de familie vor primi câte 15 doze”, ne-a explicat inspectorul Adrian Popescu, purtător de cuvânt în cadrul DSP Suceava. Din totalul dozelor de vaccin antigripal solicitate, o parte vor fi destinate vaccinării persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, altele pentru gravide, un anumit număr de doze de vaccin va fi pentru medici, cadre sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai institutelor de ocrotire, copii sau bătrâni, şi ai unităţilor de bolnavi cronici, Vor fi vaccinaţi antigripal atât adulţii cât şi copiii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt. Totodată, doze de vaccin antigripal ar trebui să fie destinate şi vaccinării persoanelor cu vârstă de peste 65 de ani. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Ștrandul Sucevei se deschide imediat ce vremea se va mai încălzi

Primăria Suceava este pregătită să deschidă Ștrandul Ițcani, dar acest lucru nu se va întâmpla …