Tuesday , April 30 2024

Anul trecut, pe mult trambiţatele proiecte europene derulate în Suceava s-au facut plaţi de doar 25% din valoarea totala

fonduri ue [800x600]

O situaţie aparte o constituie proiectele pe linie de dezvoltare a resurselor umane şi a creşterii competitivitaţii economice unde nu s-au facut plaţi absolut deloc, dar şi la proiectul privind modernizarea aeroportului unde, deşi lucrarile au început spre finele lui august s-au facut plaţi doar de 74 de mii de euro, faţa de o valoare de aproape 39 de milioane de euro 

Situaţia absorbţiei fondurilor europene în judeţul Suceava în cursul anului 2013, conform celor evidenţiate în raportul Prefecturii, ar însemna 83 de proiecte, cu o valoare totala de 246,58 milioane de euro. Menţionam faptul ca, cel mai mare numar de proiecte, 62 de proiecte sunt finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurala (PNDR) însumand 100.557.100 euro.
Prin programele operaţionale sectorial de Mediu şi de Transport au fost atrase fonduri de 51,7 şi 38,8 milioane de euro, numai ca aceste programe aflate în derulare au primit finanţare înca din anii trecuţi, dar nu au putut fi finalizate nici acum. De altfel, suma din Programul Operaţional Sectorial – Transporturi a fost atrasa la finele lui 2011 pentru dezvoltarea şi modernizarea aeroportului, însa din cauze birocratice s-a ajuns ca lucrarea sa fie demarata în partea adoua a anului trecut. Astfel, conform celor precizate în raportul pe anul trecut al Prefecturii Suceava, plaţile pentru lucrarile la aeroport au fost de 74,4 mii euro pana acum, de catre Autoritatea de Management. In ce priveşte plaţile facute la proiectele pe POS Mediu, plaţile ar fi cam la 11% din cat este valoarea contractului. Per total, valoarea plaţilor efectuate de autoritaţile de management prin care se deruleaza fondurile europene ar fi de circa 25% din valoarea totala a proiectelor. Cel mai bine la acest capitol stau proiectele prin PNDR, unde procentul de plata ar fi de peste 30%. Mai prost din punctul de vedere al plaţilor decat proiectul privind aeroportul sunt proiectele accesate prin programele operaţional sectoratele de dezvoltare a resurselor umane şi de creştere a competitivitaţii economice unde nu s-a facut nicio plata, conform graficului prezentar în raportul de activitate pe 2013.
„De asemenea, un rol deosebit de important în accesarea fondurilor alocate Romaniei de catre Uniunea Europeana îl deţine societatea civila. In scopul încurajarii sectorului neguvernamental în vederea depunerii a cat mai multor proiecte, instituţia noastra a iniţiat şi organizat în data de 14.10.2013, întalnirea anuala a organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Suceava, în cadrul careia s-a propus constituirea Parteneriatului consolidat al ONG-urilor din judeţul Suceava şi Instituţia Prefectului – judeţul Suceava”, se arata în raportul prefectului Florin Sinescu. Iniţiativa s-a impus în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile, precum şi a dezvoltarii conceptului de parteneriat dintre reprezentanţii societaţii civile şi instituţiile statului, în cadrul caruia asigurarea sustenabilitaţii relaţiei între toţi actorii implicaţi în coerenţa acestui demers, revenindu-i instituţiei noastre. In acelaşi sens s-a realizat, actualizarea bazei de date a ONG-urilor din judeţul Suceava, care cuprinde un numar de 79 de organizaţii active, cu mare parte dintre acestea instituţia noastra avand relaţii de colaborare în proiectele şi acţiunile pe care le organizeaza. (D.P.)

Vezi si

Accident la Salcea între un autoturism și o camionetă

Marți dimineață, în jurul orei 07.30, pe raza localității Salcea a avut loc un accident …