Friday , April 26 2024

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost operat ieri la Iași. Au fost găsite leziuni importante la nivelul măduvei spinării. Se va recupera la Viena

Daniel Bodnar, rănit grav într-un accident rutier la Sucevița, a fost operat miercuri dimineață la Iași, iar apropiații săi spuneau înainte de intervenție că „medicii în momentul de față îi dau foarte puține șanse că va merge din nou pe picioarele lui”. După operație, sora acestuia a anunțat  că Daniel Bodnar se va recupera la Viena  

Activistul de mediu Daniel Bodnar, rănit grav într-un accident rutier la Sucevița, a fost operat, miercuri dimineață la Iași, iar apropiații săi au spus înainte de operație că „medicii în momentul de față îi dau foarte puține șanse că va merge din nou pe picioarele lui”.  După intervenția chirurgicală, sora acestuia a anunțat  că Daniel Bodnar se va recupera în Viena. „Operația lui Daniel a fost finalizată! Am discutat cu medicii din echipa operatorie, care au făcut ceea ce a ținut de ei, la cele mai înalte standarde și le mulțumim. Lui Daniel i-au fost refăcuți corpii vertebrali. Au fost găsite leziuni importante la nivelul măduvei spinării. De acum Dumnezeu își va face partea Lui, cu siguranță! S-a trezit din anestezie. Mâine dimineață urmează să i se facă un examen neurologic. Va urma o perioadă lungă și intensă de recuperare. Cău­tăm cele mai bune soluții pentru că ne dorim cu ajutorul lui Dumnezeu ca Daniel să poată umbla din nou. Recuperarea o va face în Viena, acolo unde Daniel are 2 surori. Urmează să facem demersurile necesare pentru a începe cât mai repede posibil procedurile. Noi ca familie îl susținem, avem nevoie și de susținerea voastră! Vă mulțumim pentru susținere și pentru toate mesajele”, a spus Daniela Pintican.

 

Reamintim faptul că Bodnar a fost victima unui accident de circulație petrecut în noaptea de luni spre marți la Sucevița. La volanul BMW-ului X6 cu volan pe dreapta se afla un prieten al lui Bodnar, Dănuț Ghinghiloschi. La un moment dat, acesta a scăpat mașina de sub control și a lovit un podeț din fața unei case, apoi poarta de acces și stâlpul din dreapta al porții respective, după care a ajuns în șanț, unde a lovit un indicator rutier. Bodnar a fost grav rănit, fiind diagnosticat cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”. El a fost transferat marți la un spital din Iași. (O.S.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …