Saturday , April 27 2024

94,9%, rata de prezență la simularea probei la Limba și literatura română a Evaluării Naționale

Simularea Evaluării Naționale 2024 a demarat luni cu proba la Limba și literatura română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, au fost prezenți 6.665 elevi, din totalul de 7.023 înscriși în clasa a VIII-a, iar niciun candidat nu a fost eliminat. Au absentat, așadar, 358 de elevi, astfel că rata de prezență la simularea examenului a fost de 94,9%.

Subiectele de la simulare sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024. Primul text a fost un fragment din romanul ”În umbra ei” de Simona Antonescu, iar al doilea un fragment din articolul lui Liviu Papadima ”Pisica mea în sala de lectură”. Elevii au avut mai multe cerințe – itemi de atenție și de identificare pe text a unor aspecte solicitate, cerințe de vocabular și de gramatică, iar la Subiectul al II-lea elevii au avut de făcut un rezumat al textului de Simona Antonescu în 100-150 de cuvinte.
Noutatea simulării din acest an este scanarea foilor de examen predate de elevi chiar în sala de examen, ca mai apoi să fie încărcate pe o platformă de unde sunt repartizate automat și aleatoriu către evaluatori din alte județe decât cel din care provine candidatul.

Ministerul Educației a transmis, printr-un comunicat de presă, la finalul simulării de luni că platforma destinată evaluării digitalizate a funcționat în parametri optimi pe toată durata derulării procesului de încărcare a lucrărilor, cu excepția unui scurt interval de timp (aproximativ 20 de minute), însă fără a se înregistra blocaje.

Simularea Evaluării Naționale continuă marți, cu proba la Matematică, iar pe 7 februarie va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Pe 23 februarie vor fi comunicate rezultatele obținute de elevi anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

Rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …