Saturday , April 27 2024

9 secții și compartimente ale Spitalului Județean devin structuri clinice universitare. Propunerea USV a fost aprobată de Ministerul Sănătății

Propunerile Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de acordare a statutului de secţie clinică universitară, respectiv compartiment clinic universitar, pentru 9 secţii şi compartimente din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au fost aprobate de Ministerul Sănătăţii, prin Ordinul nr.2345 emis joi, 13 iulie 2023. Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va deveni astfel primul şi singurul spital clinic din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ. 

Cele 9 secţii şi compartimente incluse în această primă etapă de dezvoltare clinică universitară a Spitalului Judeţean sunt: Secţia de nefrologie, Laboratorul BK de diagnostic și biologie moleculară, Secția de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Secţia de reumatologie, Secţia de chirurgie şi ortopedie pediatrică, Serviciul județean de medicină legală, Secţia de chirurgie generală, Secţia de pediatrie şi Secţia de ortopedie şi traumatologie.

Conform unui comunicat transmis de USV, pentru fiecare dintre secțiile/compartimentele menționate, din rândurile personalului medical angajat face parte cel puțin un cadru didactic titular la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, după cum urmează: conferenţiar universitar doctor Dimitrie Siriopol, Director Medical al SJUSV, conferenţiar universitar doctor Roxana Filip, șef lucrări doctor Claudiu Cobuz, șef lucrări doctor Codruţa Bran, șef lucrări doctor Florin Filip, șef lucrări doctor Lăcrămioara Bălan, șef lucrări doctor Valeriu Gavrilovici, șef lucrări doctor Elena Tătăranu şi șef lucrări doctor Răzvan Bandac, toţi fiind titulari de disciplină și membri în echipe de cercetare medicală la Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

De asemenea, în cadrul secțiilor/compartimentelor clinice sunt încadrați și alţi specialiști care au statut de cadre didactice universitare asociate ale universității, iar activitatea unor cadre didactice universitare titulare sau asociate în cadrul altor secţii ale Spitalului Judeţean Suceava generează premisele unei a doua etape de dezvoltare clinică universitară a spitalului.

„Demersul USV privind transformarea celei mai mari unități medicale din județ în spital clinic a fost iniţiat în baza parteneriatului existent cu Consiliul Judeţean Suceava şi cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (SJUSV) şi a fost argumentat de faptul că, la nivelul celor 9 secţii şi compartimente ale spitalului, se desfăşoară activităţi de învăţământ universitar, cercetare ştiinţifică şi educaţie medicală continuă la standarde ridicate de calitate, secţiile menţionate întrunind toate condițiile profesionale, didactice și tehnice pentru obţinerea statutului de secţie clinică universitară, respectiv compartiment clinic universitar.

Un alt argument al demersului USV este legat de cooperarea deja existentă între Universitate şi Spital pentru desfășurarea activităților de învățământ universitar, practica studenților şi cercetările ştiinţifice universitare din cadrul Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice. Astfel, SPJSV a asigurat, prin secţiile menţionate, organizarea activităților didactice și de practică a mai mult de 500 de studenți ai USV, din cadrul programului de studiu de masterat în domeniul MedicinăNutriţie şi Recuperare Medicală şi a programelor de studiu de licenţă: Asistență medicală generală, Nutriție și dietetică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, precum şi a activităţilor de cercetare ştiinţifică desfăşurate în colaborare”, se arată în comunicatul USV.

Statutul de spital clinic oferă cadrul unei abordări integrate a asistenţei medicale, a educaţiei medicale continue şi a cercetării ştiinţifice medicale, conducând la o creştere a calităţii serviciilor oferite pacienţilor şi a nivelului de pregătire profesională pentru tratarea cazurilor medicale complexe, precum şi a interesului tinerilor medici specialişti sau rezidenţi pentru o carieră în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, oferind, totodată, şi posibilitatea dezvoltării unui program de licenţă în medicină generală în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Fiind primul şi singurul spital clinic din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava îşi consolidează anvergura regională şi îşi extinde oferta de servicii medicale pe care le poate oferi.

USV mulţumeşte preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru susţinerea directă acordată pe întreg parcursul acestui proces, începând cu iniţierea acordului de colaborare dintre USV şi SJUSV, miniştrilor Educaţiei, Ligia Deca şi Sorin-Mihai Cîmpeanu, conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, pentru consilierea acordată în elaborarea documentelor suport, şi, bineînţeles, directorului Spitalului Judeţean Suceava, Alexandru Calancea, pentru colaborarea excelentă existentă între SPJUSV şi USV, se mai arată în comunicatul citat. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …